FOTO Zestrea de colinde vechi de un secol din inima Bărăganului. Cum sunt păstrate cântecele dedicate Crăciunului în comuna Unirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colindatul de Crăciun este, în folclorul românesc, cel mai important ciclu sărbătoresc tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări  populare.



Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.
În comuna Unirea, localitate aflată la 25 de kilometri de Călăraşi, manifestările folclorice sunt adevărate ritualuri. Colinde vechi de peste o sută de ani au fost transmise din generaţie în generaţie şi sunt puse în valoare de oameni cu mare dragoste de folclor.Oana Elena Florea, de 36 de ani, psiho-pedagog la o şcoală de copii cu nevoi speciale din Călăraşi, interpretează colinde dumnezeieşte. Înveşmântată în port popular, tânăra aduce în fiecare an, în faţa publicului, cele mai frumoase cântece dedicate Crăciunului din comuna în care s-a născut.

image

Lecţia păstrării valorilor

Crescută într-o familie de oameni credincioşi, iubitori ai tradiţiilor populare şi ai identităţii naţionale, Oana a învăţat repede lecţia respectului şi a păstrării valorilor. “Zestrea de colinde cu diverse teme: colindul vânătorului, al şoimului, colind pentru fată, colind pentru băiat, colind de fereastră pe care am primit-o de la bunicii mei este cea mai mare bucurie. Am crescut, am trăit în suflet cu aceste cântece la Unirea, în vatra satului, unde de sărbători sunt cele mai frumoase tradiţii din Bărăgan. Încerc să transmit mai departe această comoară, curat şi original, fără a interveni pe forma textului. Evident că am îmbunătăţit tehnica vocală, alături de mentorul meu, prof. Gheorghe Oprea”, povesteşte Oana Florea.

Sănătate şi spor în casă

Pasiunea pentru colinde o are încă din copilărie, iar glasul şi paşii de dans i-au fost modelaţi de profesori de la Palatul Copiilor. Încă de la vârsta de 6 ani a mers la cursuri de dansuri populare şi a luat lecţii de intepretare. Mama sa, profesor de muzică, a fost cea care i-a insuflat dragostea pentru folclorul românesc şi cea care a îndrumat-o să-şi cizeleze vocea la Colegiul de Muzică.

image

Oana Florea a activat în Ansamblul “Ghiocelul”, iar de mai mulţi ani face parte din Ansamblul “Bărăganul” al Centrului Judeţean Cultural Călăraşi. Cântă muzică populară, dansează şi nu uită să ducă mai departe tradiţia colindelor. Culege cântece vechi de Crăciun, care i s-au lipit de suflet, din toate satele din judeţul Călăraşi. “Pasiunea pentru folclor m-a determinat să caut cântecele vechi de iarnă şi să le aduc în faţa oamenilor. În tradiţia populară se pune că atât colindătorul cât şi cel care este colindat se purifică prin acest ritual şi are parte de sănătate, spor în casă şi belşug”, spune Oana Florea.

Cutia amintilor, comoara de la Unirea

Alături de Hariclia Slujitoru, învăţător la şcoala din comuna Unirea, Oana Florea îi învaţă pe copii tradiţiile populare şi colindele vechi. “Nicio sărbătoare nu trece fără a o cinsti. Urmăm adevărate ritualuri, aşa cum făceau bunicii noştri, la fiecare eveniment, fie Crăciun sau Paşte. La şcoala unde activez de 38 de ani, sunt responsabil şi cu biblioteca. Le-am creat copiilor un colţişor de tradiţii pentru a nu ne uita identitatea şi valorile, pentru a-i învăţa să crească iubind portul popular”, spune Hariclia Slujitoru.

image

Nici pe învăţătoare n-o lasă sufletul să se piardă aşa comori. Merge din poartă în poartă, la bătrânii satului şi-i pune să caute în cutia amintilor colindele de pe vremuri. “Doar aşa putem cunoaşte folclorul autentic pe care avem menirea de a-l duce mai departe frumos şi original, fără interpretări”, e de părere Oana.
 

Vă recomandăm şi:

Colinde. Cele mai frumoase obiceiuri de iarnă din Bărăgan, spectacol la muzeu

Magie de sărbători. Concert de colinde, dedicat Crăciunului pe 14 decembrie

Povestea lui Moş Nicolae, cel care ne umple ghetuţele cu daruri aruncate pe fereastră. Lecţia creştină a Moşului şi tradiţii populare de 6 decembrie

Campania “Fii Moş Crăciun pentru o zi!”, la a doua ediţie. Cum puteţi dona haine şi jucării pentru copiii abandonaţi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite