FOTO Mesaj de dragoste de la Matei Basarab pentru Elena Doamna. Domnitorul, ctitorul a 46 de biserici, din iubire faţă de soţia sa

Socotit alături de Ştefan cel Mare unul dintre ctitori de biserici creştine din ţara noastră, domnitorul Matei Basarab a ridicat în judeţul Călăraşi un monument architectural unic. Sub influenţa soţiei sale, mult iubitoare de credinţă strămoşească şi artă, a ridicat 46 de lăcaşuri de cult în toată ţara.

Printre acestea se regăsesc mănăstirile Arnota, Căldăruşani, Sadova, Măxineni, Cornăţel, casa tipografiei din curtea Episcopiei Râmnicului, precum şi o serie de biserici: Sărindar din Bucureşti, Sfântul Dumitru din Craiova, Sfinţii Împăraţi şi Sfântul Nicolae - Androneşti din Târgovişte, Sf.Apostoli din Ploieşti, Sf.Gheorghe din Piteşti ş.a.

Plină de evlavie faţă de sfintele lăcaşuri, Doamna Elena(sau Elina aşa cum mai apre ortografiat prenumele) dispune singură ridicarea bisericii din Horeşti, Ilfov şi reface mânăstirea Slătioarele din Ocnele Mari, apropiindu-se prin acestea cu sufletul de artă şi frumuseţea acestor locuri. “Ea se apropie şi de trupul lui Hristos - care este Biserica - atunci când Acesta pătimeşte şi moare pe cruce pentru fiii Săi, dar mai ales se face părtaşă la Învierea vieţii spirituale a acestui popor”, scrie revista “Clipa”.

Patroană literară

S-a implicat, alături de fratele ei, Udrişte Năsturel, la introducerea tiparului în Ţara Românească, reuşind să-l convingă pe domnitor să înfiinţeze trei tipografii, în mânăstirile  Govora, Câmpulung şi Dealu, unde s-au tradus şi tipărit mai multe cărţi. Cei doi fraţi au colaborat la traducerea cărţii Imitatio Christie (Urmarea lui Hristos) din latină în slavonă, tipărită la 15 aprilie 1647, căreia îi scrie prefaţa, semnându-se cu următoarea titulatură: ,,Doamnei Elena, stăpâna Ungrovlahiei, soţia prealuminatului domn şi voievod Io Matei Basarab“. În cetatea de scaun Târgovişte, din porunca şi cheltuiala Principesei Elena, a apărut în 1649 Penticostarul slavon care are reprodusă „Stema Elinei, Doamna lui Matei Voievod”.

Tabloul votiv al bisericii care i-a înfăţişat pe voievodul-ctitor Matei Basarab şi pe Elena Doamna, imediat după construirea lăcşului de cult

Nicolae Iorga îi dedica Elenei Doamna, în 1932, un articol intitulat ,,Doamna Elina a Ţării Româneşti ca patroană literară”. Este descendentă din familia boierului Radu Năsturel Herescu din Fiereştii Ilfovului. Mama Elinei era Calea Calomfirescu, şi tatăl acestei Calea a fost unul dintre cei mai străluciţi ostaşi ai lui Mihai Viteazul: ,,era om foarte viteaz şi în toată Ţara Românească nu mai era altul ca dînsul”. Provenind dintr-o familie al cărui sânge s-a vărsat pentru credinţa şi neamul acesta, D-na Elina se dovedeşte a fi vrednica urmaşă a bunicului său, în inima căreia se cuprinde toată dreptatea şi tot adevărul.

Ocrotitoarea Bisericii şi artei

Elina Năsturel Herescu (1598-1653), asemenea fratelui său Udrişte, a avut o creştere îngrijită, privind instrucţia şi educaţia. Cunoştea la perfecţie limbile greacă şi slavonă. Încă din copilărie a fost pasionată de literatură, istorie şi artă, fiind şi o culegătoare  de datini şi obiceiuri strămoşeşti. Pentru epoca în care a trăit şi pentru statutul ei, a fost ocrotitoarea Bisericii, literaturii şi a artei.
„Patroana literaturii româneşti” a încetat din viaţă în anul 1653. Ea a fost înmormântată în Biserica Domnească din Târgovişte, iar pe piatra ei de mormânt, bătrânul voievod a pus să i se sape ,,înduioşătoare cuvinte, că au trăit împreună de două ori câte 20 de ani”.

Prezenţi la sfinţirea Mănăstirea Plătăreşti

În judeţul Călăraşi se găseşte unul dintre monumentele ridicate de cei doi. Alături de soţia sa, Elena Doamna, domnitorul, care a fost la cârma Ţării Româneşti în perioada 1632-1654, a fost prezent chiar la sfinţirea bisericii Plătăreşti. Pisania lăcaşului de cult, săpată în piatra şi aşezată deasupra uşii de intrare, este primul izvor scris care dă informaţii asupra mănăstirii. Este scrisă cu caractere chirilice, într-o limbă română simplă: "Cu buna vrerea lui Dumnezeu ridicatu-au această sântă şi dumnezeiască mănăstire din temelie luminatul Domn Io Matei Basarab Voievod şi doamna Elina întru lauda Sfântului slăvit şi mare mucenic Mercurie ca sa fie pomenit întru veci de veacu la rapaosul sufletelor, întru odihna drepţilor nesfârşită. Ispravnic au fost Pan Albu cluceriu; după moartea lui fost-au tatăl lui pan Mitrea pitariul; igumen Vasile, aprilie 3 vleat 7154 (1646), pisal Pop Gheorghe."  În biserică încă se mai păstrează porţiuni din pictura original.
 

Închisoare de femei

De-a lungul vremurilor, mănăstirea Plătăreşti a fost pe rând închisoare de femei, depozit de alimente şi spital pentru alienaţii mintal. Mănăstirea Plătăreşti din judeţul Călăraşi face parte din galeria celor mai importante monumente istorice din ţară.
Ctitorie a domnitorului Matei Basarab, lăcaşul de cult a rezistat sub vremuri grele, deşi a fost atacată şi devastată de mai multe ori. Aflată la aproximativ 20 de kilometri de Capitală, pe drumul spre Olteniţa, biserica merită vizitată.  Potrivit Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, referitor la întemeierea mânăstirii există mai multe ipoteze. Prima ar fi că Matei Basarab a ridicat-o pentru pomenirea celor căzuţi în lupta de la Nenişor (în prezent  Armăşeşti) împotriva lui Vasile Lupu. După altă versiune, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii veniţi să ajute pe Radu Iliaş, pretendent la domnie, în anul 1632.

În tradiţia populară se regăsesc elemente legate de acele evenimente: lacul din apropierea mânăstirii numit al tătarului şi stejarul lângă care s-ar fi odihnit după luptă domnitorul Matei Basarab. Biserica şi ulterior satul Plătăreşti îşi trag numele de la primul egumen grec al mănăstirii, Plastara. De asemenea satul vecin, Podul Pitarului, aminteşte de unul dintre ispravnicii ctitoriei, menţionat în textul pisaniei, Mitrea Pitarul.
 
Plan strategic

Prima versiune aspra întemeierii este mai veridică, ţinând seama de data ctitoriei, 1640, la scurtă vreme de la victoria de la Nenişor, cât şi de relatarea lui Paul de Alep, ce a vizitat mânăstirea în 1657, şi care, printre altele aminteşte de hramul mânăstirii, Sfântul Mercurie, sfânt militar căruia i se aduce laudă pentru biruinţă. “Aşezarea mânăstirii la sud de Bucureşti se integrează nu numai unui program cultural, dar şi unui plan strategic. La începutul domniei sale probabil la dorinţa Porţii Otomane, Matei Basarab nu a părăsit Bucureştii, ulterior însă şi-a schimbat reşedinţa la Târgovişte.
Devastată în repetate rânduri
Mănăstirea este înzestrată de domnitorul Matei Basarab şi de boieri cu moşii, pădure şi familii de robi, însă este devastată în repetate rânduri. Potrivit istoricilor, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în clădirile mânăstirii îşi aveau sediul trupele austriece şi apoi trupele ruse angajate în luptele pentru ocuparea cetăţilor turceşti de la sud de Dunăre.
 
Arhiva, pusă pe foc

La începutul secolului al XIX-lea, o regăsim funcţionând ca mănăstire, biserica însă fiind lipsită de turle (căzute probabil la cutremurul din 1802), acoperită cu şindrilă  şi chiliile în mare parte stricate, având nevoie de reparaţii capitale. În 1836, mânăstirea este preluată de Departamentul Credinţei care o transformă în închisoare de femei, stare ce durează până în anul 1844, când averea mănăstirii este transferată Mitropoliei Ţării Româneşti.  

Ateliere de lumânări

În timpul primului război mondial, biserica a fost transformată în depozit de alimente. Trupele de ocupaţie bulgare şi germane au distrus cea mai mare parte a bunurilor, iar arhiva mânăstirii a fost pusă pe foc. În perioada interbelică au loc lucrări de consolidare în urma unui recent cutremur şi de modificare a ferestrelor. În anul 1930, patriarhul Miron Cristea redeschide mânăstirea, înfiinţând aici atelierele de lumânări ale Patriarhiei.
Între anii 1960 şi 1989, în timpul regimului comunist, mănăstirea este transformată în spital de alienaţi mintal, sfântul lăcaş fiind delimitat de restul ansamblului printr-un gard de plăci de beton şi rămânând biserică de parohie. În primăvara anului 2013, mănăstirea a fost resfinţită de un sobor de preoţi condus de Preasfinţitul Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor,
 

Vă recomandăm şi:

Mai veche decât Călăraşiul. Biserica Sfântul Nicolae rezistă sub vremuri de peste trei secole

FOTO Construcţie bizantină din judeţul Călăraşi, în paragină. Biserica din satul Frunzăneşti a fost lăsată pradă degradării