FOTO Mână criminală. Salonul de nunţi de lângă Saint Gobain s-a făcut scrum, după ce a fost incendiat de necunoscuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a făcut prăpăd Fotografii: ISU Călăraşi
Focul a făcut prăpăd Fotografii: ISU Călăraşi

Un salon de nunţi, construit pe o suprafaţă de aproximativ 1.200 mp, s-a făcut scrum, joi dimineaţă, după ce persoane necunsocute au pus foc intenţionat. Intervenţia pompierilor a fost una dificilă, acţionându-se mai bine de două ore pentru stingerea vâlvâtăii.



Alarma s-a dat joi dimineaţă, la ora 00.05. Militarii au pornit spre locul intervenţiei cu 3 autospeciale, însă şi aşa, flăcările se extindeau cu repeziciune. Când au ajuns la faţa locului, pe Varianta Nord a oraşului, focul cuprinsese deja sala de festivităţi şi acoperişul.

calarasi incendiu

Din cauza materialelor conbustibile, mult lemn şi materiale textile, flăcările puseseră stăpânire pe clădirea construită pe structură metalică şi acoperită cu tablă şi prelată. 

calarasi incendiu

Tot ce se afla în interior a fost misuit sau degradat de foc, începând cu  cele o mie de farfurii, 50 de mese, 800 de scaune, bucătărie, cameră frigorifică, mai multe corpuri de mobilier, alimente, mochetă, şi corpuri de iluminat.

calarasi incendiu

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incendiul şi a-i găsi de vinovaţi. Din primele cercetări, se pare că focul a fos tpus intenţionat. Pagubele provocate de flăcări se ridică la 100.000 de lei.
                                                          

calarasi incendiu

Vă recomandăm şi:

Incendiu devastator la o fermă agricolă. Focul, stins în 17 ore de pompieri

Foc în localitatea Ileana, din judeţul Călăraşi. Un incendiu violent a izbucnit de la o sobă supraîncălzită

S-a făcut scrum. Incendiu devastator din cauza unui coş de fum deteriorat

FOTO Incendiu devastator la Unirea. O casă cu etaj s-a făcut scrum de la un scurtcircuit

Neglijenţă. Incendiu la Vlad Ţepeş din cauza unui aragaz lăsat nesupravegheat

FOTO Foc pus intenţionat. Discoteca No Limit din Cuza-Vodă, mistuită de flăcări

Incendiu devastator la un depozit de furaje din Jegălia. Pompierii au stins vâlvătaia în 14 ore

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite