Cresc tarifele pentru colectarea gunoiului menajer. Preţul se majorează de la 6,97 lei la 8,15 lei pentru o persoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colectare gunoiului de la populaţie, mai scumpă FOTO Adevărul
Colectare gunoiului de la populaţie, mai scumpă FOTO Adevărul

Tarifele pentru colectarea gunoiului menajer de la călărăşeni vor fi majorate, iar noile tarife vor fi plătite începînd cu această lună. Urban SA, operatorul de salubritate din Călăraşi a solicitat creşterea preţurilor, iar proiectul de hotârâre va fi supus dezbaterii consilierilor locali în şedinţşa de luni, 30 ianuarie.



Urban SA invocă faptul că tarifele au rămas aceleaşi din 2012 şi mai mult decâţ atât costurile pentru transportul deşeurilor sunt ridicate având în vedere că acestea sunt depozitate la Slobozia. “La data de 16 iulie 2012, în conformitate cu HG nr.349/2005 privind depozitarea deşeurilor, depozitul neconform din municipiul Călăraşi şi-a încetat/sistat activitatea, iar din data de 31.10.2012 prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Călăraşi nr.91 a fost predat Consiliului Judeţean pentru execuţia lucrărilor de închidere.

Ca urmare a acestui fapt, deşeurile municipale şi asimilate acestora (nepericuloase) din zonă, sunt transportate pentru depozitare la cea mai apropiata deponie conformă (50km distanţă), respectiv cea aparţinând societăţii comerciale VIVANI SALUBRITATE S.A. din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa”, se arată în proiectul de hotărâre.

Preţul a rămas acelaşi în ultimii 5 ani

Prin adresa  nr. 5417/29.12.2016,  înaintată Consiliului Local Călăraşi, S.C. URBAN solicită modificarea tarifelor deşeurilor menajere, în coformitate cu prevederile legale în vigoare. În prezent, tariful gunoiului colectat de la populaţie este de 6,97 lei cu TVA inclus, preţ ce nu a fost modificat din anul 2012.

Aşa cum se arată în anexa proiectului  respectiv preţurile practicate de URBAN S.A  vor fi următoarele :
•    Colectare, transport gunoi colectat de la populaţie: 8,15 lei/persoană/lună (fără TVA);
•    Colectare, transport gunoi stradal: 66,09 lei/mc (fără TVA);
•    Colectare, transport gunoi colectat de la instituţii şi agenţi economici: 81,24 lei/mc (fără TVA);
•    Colectare şi transport deşeuri din construcţii şi demolări, deşeuri voluminoase de la instituţii şi agenţi economici: 81,24 lei/mc (fără TVA);
•    Colectare şi transport deşeuri din construcţii şi demolări,deşeuri voluminoase de la populaţie: 81,24 lei/mc (fără TVA).
 

Vă recomandăm şi:

Cel mai modern sistem pentru colectarea deşeurilor, în grafic. Au fost construite două staţii de transfer şi mii de platforme

Modernizare. Peste 140 milioane de lei din fonduri europene pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Bistriţa-Năsăud, primul judeţ unde sunt folosite la colectarea deşeurilor containere semiîngropate

FOTO Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Tărpiu, în sfârşit operaţional

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite