Comandorul(r) Carol Anastasescu, personalitatea lunii martie la muzeu. Povestea care l-a făcut celebru pe aviator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comandorul(r) Carol Anastasescu, omul care a doborât două bombardiere americane la 1 august 1943 FOTO MDJ
Comandorul(r) Carol Anastasescu, omul care a doborât două bombardiere americane la 1 august 1943 FOTO MDJ

În cadrul proiectului ”Mari Personalităţi Călărăşene”, Muzeul Dunării de Jos deschide miniexpoziţia ”Personalitatea lunii martie – Comandor (r) Carol Anastasescu”. Cei interesaţi pot consulta pe tot parcursul lunii martie lucrările care fac referire la personalitatea călărăşeană, la sediul instituţiei din str. Progresului, 4.

Cunoscut sub numele de „Charlie”, acesta a văzut lumina zilei la 2 martie 1918, în comuna Cocargeaua (azi Borcea), din judeţul Călăraşi. Imediat după naştere, părinţii săi s-au mutat în Buzău. Aici a urmat şcoala primară, apoi Liceul „Bogdan Petriceicu Haşdeu”. Între 1940-1942 urmează Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie de la Cotroceni, fiind avansat la gradele de sublocotenent (1941) şi locotenent (1944).

După absolvire este repartizat la Escadrila 62 din Grupul 6 al Flotilei 2 Vânătoare dislocată la Turda. La 1 octombrie 1942 împreună cu Escadrila 62 Vânătoare a plecat pe frontul de la Stalingrad, iniţial pe aerodromul de la Morozovskaia, apoi la Tacinskaia şi ulterior la Rostov. La data de 1 aprilie 1943, Flotila 2 Vânătoare a fost retrasă în ţară şi înzestrată cu avioane I.A.R. 80 şi dislocată pe aerodromul de la Pipera cu misiunea de a apăra Capitala şi zona Petroliferă Ploieşti. Aici se petrece evenimentul care l-a făcut celebru în lumea aviaţiei.

S-a ridicat la 1 august 1943 împreună cu sute de aviatori români şi germani pentru a-i vâna pe „dracii” de peste Ocean, americanii. Peste 150 de bombardiere B-24 au întunecat cerul României atunci cu misiunea precisă de a lovi şi nimici zona petroliferă din Ploieşti.

Odată luat contactul cu atacatorii, Carol Anastasescu reuşeşte să doboare un prim bombardier, trecând apoi la un nou atac. Avionul său este lovit. Sesizând dificultăţile avionului românesc, un B-24 se desprinde din formaţie şi se îndreaptă spre şubredul I.A.R. pentru a-l pune la sol odată pentru totdeauna.

Plin de răni, aviatorul român reuşeşte cu un ultim efort să vireze uşor spre stânga, punând I.A.R.-ul pe direcţia bombardierului. I.A.R.-ul se înfige cu motorul în „capul diavolului” transoceanic. Se desprinde cumva din epava zburătoare şi planează spre sol. B-24-ul se spulberă de pământ.

Carol Anastasescu devenea unul din aşii Operaţiunii „Tidal Wave” (numele de cod al misiunii) cu două bombardiere doborâte. Pe lângă aceste două victorii confirmate, sublocotenentul aviator Carol Anastasescu avea să mai reuşească şi două victorii probabile. La 15 septembrie 1945 a fost trecut în rezervă. Rămas fără ocupaţie şi serviciu, Carol Anastasescu a încercat să-şi reia studiile în drept. Nu a fost primit deoarece provenea dintr-o familie înstărită. Mai mult, la 1 august 1948 a fost arestat fără motiv pentru 1 an. În perioada 1949-1950 urmează cursurile unei Şcoli de Cadastru, lucrând apoi în această funcţie în mai multe localităţi din ţară. A fost pensionat în 1980. A murit în anul 2005.

(Bibliografie:  Mitulescu Constantin, Valori călărăşene: Carol Anastasescu, în Evenimentul de Călăraşi, nr. 105, 2007, p. 11.https://brasoave.wordpress.com/tag/pilot-de-vanatoare)

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite