FOTO O candelă, lăsată nesupravegheată a aprins blocul J 30. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu provocat de o candelă uitată aprinsă a pus în pericol vieţile mai multor locatari ai blocului J30 din cartierul Doi moldoveni. Pompierii militari au intervenit rapid şi au salvat cinci persoane care locuiau la etajul 4 al imobilului.


Două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au intervenit, duminică, 8 septembrie, pe strada Muşeţelului pentru lichidarea unui incendiu care risca să se extindă la mai multe apartamente. Potrivit primelor cercetări, se pare că focul a izbucnit din cauza unei candele lăsate nesupravegheate, într-un hol al unui apartament aparţinând Mariei F. şi lui Valentin S.      

 Blocul, învăluit în fum

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi foarte mult fum la nivelul apartamentului, dar şi pe casa scărilor şi la locuinţele învecinate de pe palier. „Pompierii au intervenit concomitent pentru stingerea incendiului şi pentru salvarea mai multor persoane care locuiau în respectivul imobil- 3 adulţi şi 2 copii, care au suferit atacuri de panică, unii dintre aceştia acuzând şi faptul că au fost intoxicaţi cu fum. Au fost de asemenea evacuaţi mai mulţi locatari pentru a se elimina şi alte riscuri”, a precizat plt.maj. Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi.

Pagube de 5.000 de lei

Focul a fost licidat într-o oră şi 10 minute, însă flăcările au făcut scrum mai multe obiecte de îmbrăcăminte, aparatură electrocasnică şi au fost degradate din cauza fumului gros emanat de ardere zugrăveli, pereţi şi alte bunuri materiale de pe tot palierul.  Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 5.000 de lei, echipajele profesioniste de stingere reuşind să salveze locuinţa proprietarului şi alte trei  învecinate, cât şi bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 de lei.  Toate persoanele afectate de incendiu au primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD şi a echipajelor S.A.J., care au fost alertate să se deplaseze la locul intervenţiei, astfel că la momentul lichidării arderii, atât cei trei adulţi, cât şi cei doi copii se aflau în afara oricărui pericol, au susţinut reprezentanţii ISU. 

Vă recomandăm şi:

Foc declanşat de furtună. Un trăsnet a aprins 5 tone de paie la Borcea

Pârjol. 15 hectare de mirişte, incendiate de un necunoscut la Olteniţa

Petrecere incendiară în localitatea Constantin Brâncoveanu. 6 tone de furaje, făcute scrum de un foc de artificii



 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite