Campania "Sunt aici pentru tine", lansată la spital. Linii telefonice pentru bolnavi
0La Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi se desfăşoară campania „Sunt aici pentru tine”, o iniţiativă prin care se doreşte a veni cât mai aproape de nevoile bolnavilor.
Managerul spitalului judeţean Călăraşi, Bogdan Mihai, a anunţat pe un site de socializare că în această perioadă se desfăşoară campania „Sunt aici pentru tine”.
„Creştem gradul de comunicare. În fiecare zi. Am început campania „Sunt aici pentru tine”, prin care ne dorim să continuăm creşterea gradului de comunicare cu dumneavoastră. După ce am făcut publice numerele de telefon de pe secţiile spitalului, am înfiinţat alte două posturi telefonice suplimentare, afişate în locaţiile de intrare la UPU (0711940262) şi la ambulatoriul de specialitate (0711944043), la care personalul desemnat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi va comunica cu dumneavoastră.
Când rezolvarea telefonică nu va fi posibilă, personalul va veni la faţa locului şi va încerca să vă ofere sprijinul solicitat. Momentan, proiectul cu cele două posturi suplimentare funcţionează doar în program 08.00 – 22.00, dar în perioada următoare vom încerca să îl extindem. Eventualele aspecte care nu funcţionează aşa cum ar trebui vă rog să ni le transmiteţi, pentru a le putea remedia în timp util”, a declarat managerul Bogdan Mihai.
Vă mai recomandăm şi: