Avertizare meteo: după căldură vine toamna. Frig, vijelii şi ploi în toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După zilele toride, un val de aer polar pune stăpânire pe ţara noastră. Specialiştii în meteorologie spun că temperaturile vor scădea cu mai mult de 10 grade. Până vine frigul, vreme rămâne în continuare caniculară în sud-est. De joi după-amiază, instabilitatea atmosferică îşi face simţită prezenţa.

“Joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul teritoriului vremea va fi instabilă şi se va răci. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 30...40 l/mp. Începând din orele serii şi până în după-amiaza zilei de vineri, 12 august, astfel de fenomene se vor manifesta pe arii extinse în regiunile sud-estice şi estice precum şi în zona de munte, cu precădere în Carpaţii Orientali”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM).

Tot joi, 11 august, în cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, în după-amiaza zilei de joi, 11 august, vremea va fi caniculară, cu maxime de 35...36 de grade şi izolat, 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Vineri, 12 august, vremea va deveni răcoroasă în toată ţara.

Vă recomandăm şi:

Cum va fi vremea în august. Cât de cald se anunţă în ultima luna de vară, unde plouă cu găleata şi cât mai ţine seceta

Cum va fi vremea până pe 7 august. Când şi unde va ploua, cât de cald se anunţă

Prognoza meteo pe 3 luni. Cât mai ţine vara, ce regiuni vor fi pârjolite de secetă şi cât de cald se anunţă în septembrie

Canicula pârjoleşte sudul României: cât de cald se anunţă în weekend. Ponturi pentru a suporta căldura mai uşor

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite