ADR Sud Muntenia, la întâlnire cu tinerii. Studenţii, instruiţi despre cum să obţină fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii din sud-estul ţării sunt instruiţi de reprezentanţii ADR Sud Muntenia despre beneficiile pe care le aduc proiectele finanţate prin Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 pentru dezvoltarea comunităţilor locale. ADR Sud Muntenia s-a întâlnit cu 60 de tineri de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte.


 „Astfel, cu această ocazie, studenţilor le-au fost prezentate activităţile derulate de Agenţie în vederea stimulării creşterii economice durabile şi echilibrate a regiunii noastre, noţiuni generale despre accesarea fondurilor europene prin Regio, exemple de proiecte de succes implementate în Sud Muntenia, dar şi despre noile oportunităţi de finanţare pentru perioada de programare 2014 – 2020.”, a precizat Daniela Traian, director adjunct Dezvoltare şi Comunicare al Agenţiei.

De asemenea, tinerii au aflat şi despre oportunităţile de carieră oferite de ADR Sud Muntenia, prin programul destinat studenţilor din ani terminali. Prin această iniţiativă de angajare a tinerilor cu contract de muncă, pe perioada vacanţei de vară, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia doreşte să ofere avantajul familiarizării studenţilor cu programele finanţate de Uniunea Europeană, dar şi cu un mediu de lucru performant.

Acţiuni în parteneriat

Evenimentul la care au participat peste 60 de studenţi a fost organizat cu sprijinul Axei prioritare 6 „Asistenţă tehnică”, finanţată din Regio, acesta având ca obiectiv diseminarea rezultatelor implementării Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 în Sud Muntenia şi informarea tinerilor cu privire la sprijinul, implicarea şi contribuţia Uniunii Europene la dezvoltarea echilibrată a regiunilor României.
„ Această acţiune face parte din seria de evenimente organizate în parteneriat cu universităţile din regiunea Sud Muntenia, încă din anul 2011, fiind cea de-a şaptea sesiune de informare destinată studenţilor noştri”, a precizat Daniela Traian.
    

Vă recomandăm şi:

Inspecţii în teren. ADR Sud Muntenia a deschis caravana proiectelor finanţate cu bani europeni

Seminar la ADR Sud Muntenia. Programul Operaţional Regional, cheia dezvoltării comunităţilor defavorizate

Şefii ADR Sud Muntenia, instituţie care gestionează bani europeni, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite