Acces limitat în spital din cauza epidemiei de gripă. Patru secţii au fost închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii solicită limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare, în special în secţiile cu risc, în contextul declarării epidemiei de gripă, a anunţat, miercuri, ministrul Sorina Pintea. La Călăraşi, accesul vizitatorilor a fost limitat, iar 4 secţii au fost închise.

Programul de vizită în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi a fost limitat la maximum 10 minute, iar în unele secţii, interzis cu desăvârşire, pentru a preveni îmbolnăvirile de gripă.Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei , dr. Georgiana Enache, vizitatorii au acces limitat la pacienţi şi doar în intervalul 13.00-19.00. „Este permisă vizita unui singur aparţinător maximum 10 minute, iar acesta obligatoriu este echipat cu halat, botoşi şi mască. Facem tot posibilul pentru a preveni îmbolnăvirile. La maternitate, boli infecţioase, nou-născuţi şi pediatrie, zone cu risc ridicat, nu se intră. Uşile sunt încuiate. Aparţinătorii comunică prin personalul auxiliar cu rudele sau telefonic”, a precizat medicul. În prezent, la Secţia de Boli Contagioase din Călăraşi sunt izolate 3 persoane cu suspiciuni de gripă.

"Au mai fost transmise o serie de recomandări suplimentare. Astfel, se solicită limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare în special în secţiile cu risc, refacerea urgentă stocurilor de antivirale necesare pentru tratamentul infecţiilor respiratorii acute, instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toţi pacienţii care prezintă tabloul clinic compatibil cu gripa, instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii pacienţilor internaţi, vaccinarea personalului medical rămas nevaccinat, refacerea stocului de echipamente de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestora, refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante pentru asigurarea igienei riguroase a mâinii şi suprafeţelor", a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, din cele 1.300.000 de doze achiziţionate de MS pentru populaţia din grupele de risc au fost vaccinate, până marţi, 1.287.250 de persoane.

Cum purtaţi corect masca

La rândul său, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a recomandat populaţiei să poarte mască de protecţie şi a reamintit că spălatul pe mâini este foarte important.

"În momentul de faţă, suntem în epidemie de gripă. Această definiţie nu schimbă cu nimic ceea ce ştiam până acum. Unităţile sanitare ştiu ce au de făcut ca de fiecare dată. Problema este igiena personală. Revenim cu acest tablou al igienei personale. Apa şi săpunul sunt sfinte, nu dezinfectantul. (...) Nu strănutăm în mână. În acest context, este bine să purtăm şi masca de protecţie. Masca de protecţie nu se poartă sub nas. Dacă o purtaţi sub nas o purtaţi degeaba pentru că la nivelul nasului există o încărcătură virală fantastic de mare. Vă protejează ceva de strănut, dar în continuare veţi da celor din jurul dumneavoastră şi veţi contamina pacienţii din jurul dumneavoastră. Dacă folosiţi mască, acoperiţi şi nasul. Nu uitaţi că trebuie să ne spălăm în nas. Când ne spălăm pe faţă spălăm şi interiorul nasului, pentru că îl decontaminăm de ceea ce este în jur", a explicat medicul. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite