Abateri repetate. Şeful Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială, tot mai aproape de concediere
0Şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, Mihai Roibu, are toate şansele să fie schimbat din funcţie, după ce Consiliul Judeţean a stabilit că a încălcat legea în mod repetat. Aflat în fotoliul de director de mai bine de 10 ani, Roibu este propus a fi înlocuit din funcţie. Pe numele său au fost înregistrate o serie de reclamaţii.
Printre acuzele care i se aduc lui Roibu sunt neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, manifestări care aduc atingere prestigiului instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic, refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, precum şi alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici.
Tăiere din salariu
În septembrie 2012, Mihai Roibu a intrat în atenţia Consiliului Judeţean(CJ), după ce, pe numele său, au fost formulate mai multe reclamaţii. Comisia de Disciplină a decis pe 17 septembrie sancţionarea lui Mihai Roibu cu 20% din leafa pe următoarele luni pentru abateri grave şi repetate săvârşite din fotoliul de director. El a cumpărat prin achiziţie directă autoturisme, maşini de spălat şi maşini de uscat rufe pentru Centrele din subordine.
Potrivit comisiei de specialitate care a analizat faptele, Mihai Roibu este acuzat de comiterea unor abateri grave de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, fapte comise în perioada mai 2011-mai 2012.
Un om înstărit
Directorul Direcţiei de Asistenţă şi protecţie Socială este un om înstărit. Potrivit declaraţiei de avere pe care a semnat-o în mai 2012, deţine două case, tot atâtea maşini, un apartament, dar şi terenuri agricole la Călăraşi, Ostrov şi Dragalina. Venitul anual pe care îl încasează de la DGASPC se ridică la 27.164 lei. Directorul executiv al DGASPC nu deţine colecţii de artă sau bijuterii, ci doar credite: unul în valoare de peste 13.800 de euro şi două în lei, în valoare de 50.000 şi 34.160.
Vă recomandăm şi:
Adevărul despre codrii Moldovei: Cum au devenit băieţii deştepţi proprietari de pădure la Durleşti