Şeful Poliţiei Călăraşi, audiat la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NIcuşor Todiruţ, şeful Poliţiei CălăraşiFOTO IPJ Călăraşi
NIcuşor Todiruţ, şeful Poliţiei CălăraşiFOTO IPJ Călăraşi

Ioan Nicuşor Todiruţ, actual şef al Poliţiei Călăraşi, a fost audiat, luni, la DNA Suceava, în dosarul privind achiziţionarea, în 2006, a clădirii în care funcţionează acum Poliţia Municipală Suceava şi pentru care s-ar fi plătit un preţ de câteva ori mai mare, informează Mediafax.

Fostul şef al Poliţiei Suceava (acum şeful IPJ Călăraşi), comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ este acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Clădirea respectivă, fost sediu administrativ al fabricii de tricotaje Zimbru, a fost achiziţionată de Poliţia Judeţeană Suceava în 2006 de la o firmă suceveană, cu suma de 11,6 milioane de lei, în condiţiile în care aceasta fusese evaluată în acelaşi an la 4 milioane de lei, mai anunţă Mediafax.

Comisarul-şef Todiruţ s-a aflat la comanda IPJ Suceava din 2005, însă pe 29 mai 2012, prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor a fost trimis să conducă instituţia din oraşul de pe malul Borcei.

Pe 30 mai 2012, la sediul IPJ Călăraşi, în prezenţa directorului Direcţiei de Ordine Publică (IGPR), chestor de poliţie Jianu Dumitru, a avut loc învestirea inspectorului şef, comisar-şef de poliţie Todiruţ Ioan-Nicuşor.

Mutarea sa la celălalt capăt al ţării a dat nastere la numeroase speculaţii. Presa locala nota la acea vreme că Todiruţ aştepta să fie demis, având în vedere noile schimbări la nivelul Guvernului, însă nu s-a gândit o clipă că va fi mutat cu serviciul la aproximativ 500 de kilometri de casă.

Vizat pentru schimbare

La sfârşitul lunii noiembrie ar fi trebuit să revină la Suceava, însă, cu acordul ofiţerului, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a prelungit detaşarea cu mai multe luni, el fiind în prezent împuternicit să ocupe funcţia de şef al IPJ Călăraşi.

Ioan Nicuşor Todiruţ este la şefia IPJ Suceava de la începutul anului 2005, iar în cursul anului 2009 a fost vizat pentru schimbare. La acea vreme, la IPJ Suceava au fost trimise mai multe controale, iar ofiţerul a intrat în concediu medical. Imediat după ruperea alianţei dintre PSD şi PDL, şeful IPJ Suceava a revenit din concediu medical, continuându-şi activitatea până în mai 2012 când a fost transferat la Călăraşi.

În prezent, comisarul-şef este împuternicit să îndeplinească funcţia de şef al IPJ Călăraşi, însă din ianuarie şi până la momentul de faţă figurează în concediu de odihnă.
 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite