1 Decembrie, Ziua Naţională a României, sărbătorită discret pe malul Borcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupele de intervenţie ale Poliţiei Foto:I.S.
Trupele de intervenţie ale Poliţiei Foto:I.S.

Călărăşenii au sărbătorit 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, la Orizont, iar parada trupelor şi a tehnicii militare a fost cel mai aşteptat moment al zilei.

Sute de călărăşeni au sărbătorit, marţi dimineaţă, în linişte, Ziua Naţională a României. "Înarmaţi" cu steguleţe, participanţii la marea sărbătoare au dat dovadă de eleganţă şi bun-simţ, nefiind înregistrat niciun incident. Manifestările, care au debutat, ca în fiecare an, la Orizont, au durat o oră. La festivitate au fost prezenţi angajaţi ai Primăriei, Prefecturii, Protoieriei şi ai Comandamentului Centrului Militar Judeţean Călăraşi. În cadrul ceremoniei au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, iar câteva grupuri de copii au prezentat un moment artistic. Trupele de intervenţie ale Poliţiei, Jandarmeriei, ISU şi STS au prezentat tehnica de intervenţie, după care toată lumea a plecat liniştită spre case.

Ce înseamnă, de fapt, 1 decembrie 1918?

Ziua Naţională a României a devenit data de 1 Decembrie după Revoluţie. Potrivit istoricilor, data este una semnificativă care celebrează unirea tuturor românilor.

Acum 97 de ani, pe 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat proclamaţia prin care s-a declarat unirea Transilvaniei cu România.

calarasi defilare

A fost momentul care a întregit practic teritoriul naţional, după ce, tot în 1918, pe 27 martie Barasabia s-a unit cu ţara, urmată cu Bucovina în 28 noiembrie. Transilvania a fost practic ultimul teritoriu al ţării pentru care românii au luptat în Primul Război Mondial şi au profitat strategic de destrămarea marilor imperii Ţarist şi Austro-Ungar.

calarasi defilare

Proclamaţia de la Alba Iulia a fost manifestare impresionantă, un exemplu de solidaritate naţională a tuturor românilor.

calarasi defilare

„Pe 1 decembrie 1918, în prezenţa a 1.228 de delegaţi şi a peste 100.000 de români veniţi de pretudindeni. S-a citit proclamaţia care a împlinit visul românilor, dar a încununat şi lupta pe care poporul a dus-o pentru unitate ani întregi.

calarasi defilare

Din punctul meu de vedere, este cel mai important eveniment istoric pentru România, care astăzi nu ar mai fi fost la fel fără Transilvania. Decretarea acestei zile ca zi naţională a fost firească. Este normal să sărbătoreşti ziua în care România s-a întregit după secole de luptă şi asuprire“, a spus, pentru Adevărul, Victor Onofraş, istoric.

calaarsi defilare

Documentul care a fost citit la Alba Iulia, în inima Transilvaniei, 1 Decembrie 1918, de politicianul ardelean Vaile Goldiş se păstrează în original la Muzeul Naţional al Unirii. 1 decembrie avea să devină Ziua Naţională a României abia în 1990. La 31 iulie, preşedintele a promulgat legea care ratifica acest lucru .

calarasi defilare

Vă recomandăm şi:

Festival de România în 1 decembrie la Alba Iulia. Klaus Iohannis, invitat la Ziua Naţională a României

Consiliul Judeţean Alba finanţează cu 300.000 de lei ”Festival de România”, evenimentul din 1 decembrie 2014

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite