VIDEO Reinaugurarea celui mai mare cimitir al eroilor, eveniment la care vor participa numeroşi demnitari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eroilor

În cadrul acţiunilor care vor marca Centenarul Marii Uniri, în 2018, la Buzău va avea loc un eveniment de importanţă naţională. Pe 17 mai, va fi reinaugurat Cimitirul Eroilor, cel mai mare cimitir de acest fel din România, care în prezent se află în plin proces de reabilitare.

La eveniment au fost invitate oficialităţi de marcă şi personalităţi naţionale şi internaţionale pentru a aduce cinstire eroilor căzuţi pe pământ românesc. 

Printre oaspeţi va fi şi preşedintele Klaus Iohannis, dar şi ambsadorii ţărilor din care provin eroii îngropaţi în cimitirul aflat la ieşire din Buzău spre Ploieşti. 

Potrivit unui anunţ al primarului Buzăului, vor fi pe 17 mai la reinaugurarea Cimitirului Eroilor preşedintele ţării, premierul, patriarhul, şeful armatei şi ambasadori ai mai multor ţări la Bucureşti. 

Acesta este cel mai mare cimitir al eroilor din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. 

„Puţini ştiu că la Buzău există cel mai mare cimitir al eroilor din ţară şi, probabil, al doilea din Europa ca număr de ostaşi îngropaţi. Sunt peste şapte mii de eroi necunoscuţi îngropaţi aici. Vreau ca împreună cu ÎPS Ciprian şi cu conducerea armatei de la Buzău să organizăm la Cimitirul Eroilor un eveniment de importanţă naţională. La inaugurarea cimitirului din 1931 au venit la Buzău Regele Carol al II-lea, prim-ministrul Nicolae Iorga şi patriarhul României. Mi-aş dori ca şi acum să se întâmple la fel, iar cei mai mari oameni din stat să vină la evenimentul de la Buzău”, a anunţat primarul Constantin Toma.  

Evenimentul va fi urmat de o grandioasă  paradă militară din care nu va lipsi cea mai nouă tehnică de luptă din dotarea Armatei române.

”Cimitirul Eroilor este considerat cel mai mare cimitir de onoare din ţară şi, poate, şi din Europa. Aici odihnesc 9.653 eroi, din care 7.867 necunoscuţi: 134 români, 753 germani, 744 austru-ungari, 136 ruşi şi bulgari, 14 turci şi cinci italieni. Inaugurarea a avut loc la 8 octombrie 1931, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi Primului Ministru Nicolae Iorga. Terenul s-a perimetrat  la 1 martie 1930, cu 16 parcele, o criptă pentru cei neidentificaţi, deasupra căreia s-a ridicat un DOM, încadrat de alte patru monumente; lucrări încheiate la 15 septembrie 1930”, a scris istoricul buzoian Valeriu Nicolescu.

Cimitirul a fost bombardat în cel de-al Doilea Război Mondial

Cimitirul a fost construit la iniţiativa generalului Nicolae Uica, pe atunci preşedintele filialei Buzău a „Aşezământului Naţional Regina Maria pentru Cultul Eroilor“. 

La 1 martie 1930 a început trasarea celor 16 parcele cu morminte individuale pentru reînhumarea eroilor identificaţi după naţionalităţi, iar pentru cei neidentificaţi s-a construit o criptă centrală având deasupra un Dom. În cele 16 parcele au fost grupaţi militarii, cercetaşii şi surorile de caritate care au murit în timpul Primului Război Mondial.

La 15 septembrie 1930 s-au terminat lucrările de sistematizare. Din cei 9.653 de eroi înmormântaţi aici, un numar de 7.867 de eroi, reprezentând români şi alte naţionalităţi, nu au fost identificaţi, osemintele acestora fiind introduse în criptă. Cei 1.786 de eroi cunoscuţi au fost aşezaţi în morminte individuale în cele 16 parcele.

Inaugurarea Cimitirului Eroilor din Buzău a avut loc la 8 octombrie 1931. Împrejmuirea s-a realizat cu plăci din beton armat pe care s-a aplicat Crucea de Război. Intrarea e străjuită de doi vulturi cu aripile întinse şi de două tunuri.

În urma bombardamentelor din 8 august 1944, Cimitirul şi Biserica din cadrul cimitirului au suferit avarii. În incinta cimitirului au mai fost înhumaţi sau li s-au pus semne de căpătâi unor eroi români, majoritatea neidentificaţi, căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Biserica militară conţine în interior, pe două plăci de marmură, înscrisuri cu numele a 220 de ofiţeri eroi, iar pe 80 de tablouri sunt scrise numele celorlalţi ostaşi eroi ai Diviziei 5 Infanterie Română.

Pentru eroii sovietici din cel de-al Doilea Război Mondial s-a organizat un cimitir separat cu 396 de morminte, în imediata apropiere a Cimitirului Eroilor.

În Cimitirul Eroilor din Buzău au fost înhumaţi şi şase eroi ai Revoluţiei din 1989, ale căror oseminte au fost sfinţite şi introduse în criptă.

”Faptul că aici odihnesc laolaltă eroi români, germani, austrieci, unguri, bulgari, turci, italieni şi ruşi nu poate decât confirma faptul că în faţa Celui de Sus toţi sunt egali şi au dreptul la acelaşi respect din partea noastră, a celor pentru care s-au jerfit, indiferent de care parte a baricadei au luptat”, scrie colonelul Mircea Tănase, publicist militar.

Începând cu anul 2000, sub egida Asociaţiei Germane pentru Îngrijirea Mormintelor de Război, un detaşament de militari din cadrul forţelor aeriene germane, comandat de locotenent-colonelul Jürgen Bindernagel, alături de militarii buzoieni, a participat la un program de reabilitare a mormintelor eroilor de război din Cimitirul Eroilor de la Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite