VIDEO Mii de spectatori au fost la concertul Zdob & Zdub, care a încheiat prima ediţie a Buzău Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 6.000 de persoane s-au strâns pe terenul de sport din Sărata Monteoru pentru a asista la concertul trupei Zdob & Zdub şi la impresionantul foc de artificii care au încheiat, duminică, prima ediţie a festivalului Buzău Fest. Evenimentul, dedicat promovării judeţului Buzău, a costat Consiliul Judeţean 120.000 de lei.

Prima ediţie a festivalului Buzău Fest a făcut ca după mulţi ani staţiunea Sărata Monteoru să fie ocupată în proporţie de sută la sută. 

Niciuna dintre unităţile de cazare din zonă nu mai dispune de locuri, toate cele 1.160 de locuri de cazare din staţiunea Sărata Monteoru fiind ocupate de mai multă vreme.

Oaspeţii care au ales să vină la Buzău Fest au avut parte de diverse activităţi. 

Principala atracţie au constituit-o atelierele antice dar şi luptele între daci şi romani ori încleştările gladiatorilor puse în scenă de trupele invitate din Alba Iulia, Iaşi, Cluj şi Piteşti.  

Ultima seară de festival a adus pe scena amplasată pe terenul de sport din Sărata Monteoru, elevi ai Liceului de arte Margareta Sterian, trupa Synopsis şi Dora Gaitanovici, un invitat surpriză din Polonia care a încins atmosfera cu ritmuri de beatbox iar la final pe moldovenii de la Zdob & Zdub care au electrizat atmosfera cu piesele consacrate dar ci cu piese mai noi.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a mulţumit celor prezenţi pentru participare, angajaţilor Consiliului Judeţean care s-au implicat în organizare, aleşilor judeţeni care şi-au dat girul pentru organizarea festivalului şi a dat asigurări că vor urma şi alte ediţii. 

Mai mult, preşedintele CJ a spus că se gândeşte şi la organizarea unui festival similar, în toamnă, la finalul sezonului estival.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite