VIDEO Din cauza căldurii nefireşti, plantele se comportă ca pe timpul primăverii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Buzoienii au şansa să vadă, la mijlocul lui noiembrie, liliac, trandafiri sau crizanteme înflorite. Plantele care în mod normal se ofileau cel mai târziu la mijlocul lui octombrie îşi etalează petalele intens colorate în grădinile de pe lângă blocuri. Meteorologii confirmă anomaliile climatice din această perioadă şi spun că valorile termice sunt crescute cu cel puţin 12 grade faţă de maximele multianuale.

Staţia meteo de la marginea oraşului Buzău a înregistrat pe timpul nopţii 18,4 grade Celsius iar în cursul zilei valorile au atins 21 de grade Celsius. Sunt temperaturi neobişnuit de mari chiar şi pentru specialiştii care monitorizează continuu valorile termice din ţara noastră.

Valorile termice nefireşti de mari au provocat intrarea în vegetaţie a unor plante care în mod normal nu ar fi rezistat la limita pragului de îngheţ. Înflorirea târzie a unor plante nu este văzută cu ochi buni de horticultori, care spun că astfel de fenomene pot provoca pagube în agricultură.

”Efectul asupra plantelor se vde de la an la an. Perioada de repaus a plantelor se prelungeşte foarte mult către iarnă iar în primăvară toate fazele de vegetaţie  se derulează într-un interval de timp mult mai scurt şi din această cauză şi polenizarea este deficitară. La pomii fructiferi, dacă înfloresc a doua oară în toamnă, cum e la corcoduş de exemplu, în primăvară numărul de flori şi implicit producţia obţinută va fi mai mic”, a declarat Floarea Burnichi, cercetător la staţiunea legumicolă din Buzău.

Medicii psihiatrii avertizează că organismul uman este foarte stresat din cauza temperaturilor primăvăratice.

Potrivit unor măsurători realizate pe durata a o sută de ani, media temperaturii la Buzău a crescut  cu 0,8 grade Celsius într-un secol.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite