VIDEO Şedinţa CLM Buzău, boicotată de Opoziţie. Proiectele care vizează schimbările din conducerea Companiei de Apă au trecut cu majoritate simplă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii PNL, PMP, PSRO şi independentul Constantin Ionescu au părăsit şedinţa Consiliului Local Municipal Buzău, la doar câteva minute de la debutul acesteia. Au trecut însă propunerile de modificare a actului constitutiv al Companiei de Apă Buzău precum şi de împuternicire a avocatului Lucian Sălcuţan să reprezinte municipiul Buzău în Adunarea generală a acţionarilor de la Compania de Apă S.A. Buzău.

Grupul celor care au boicotat şedinţa extraordinară convocată de primarul Constantin Toma au reclamat că documentaţia propusă spre consultare în şedinţa de astăzi le-a fost trimisă abia aseară, şi nu în termenul legal de 3 zile. Singurii care au rămas în şedinţă alături de PSD-işti au fost Ion Marin, de la Mişcarea Populară, şi liberalul Şerban Nicolae, acesta din urmă părăsind şedinţa, câteva minute mai târziu. Şedinţa CLM a continuat, fiind asigurat, totuşi, cvorumul. Singura absenţă motivată a fost a social-democratului Fănică Bârlă.

Pe ordinea de zi a şedinţei CLM nu s-au aflat multe puncte de discutat însă, câteva dintre acestea vizau Compania de Apă. Mai exact, proiectul de hotărâre pentru aprobarea propunerilor de modificare a actului constitutiv al Societăţii Comerciale ”Compania de Apă” S.A. Buzău precum şi împuternicirea avocatului Lucian Sălcuţan să reprezinte municipiul Buzău în Adunarea generală a acţionarilor Societăţii Comerciale “Compania de Apă” S.A. Buzău şi proiectul de hotărâre privind propunerea de revocare a mandatului administratorului Societăţii Comerciale ”Compania de Apă” S.A. Buzău şi numirea provizorie de noi administratori, până la momentul alegerii unora conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă precum şi împuternicirea domnului Sălcuţan Alexandru Lucian să ducă la îndeplinire hotărârea de revocare a mandatului administratorului acestei societăţi şi de numire provizorie de noi administratori, până la momentul alegerii unora conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă.

În ciuda unei majorităţi fragile în CML, toate punctele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare au trecut. Ele au fost votate în unanimitate de către cei 13 consilieri rămaşi în sală.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite