VIDEO Victor Ponta, despre strategia Pro România la alegerile locale: „Nu vom face alianţă nici cu PSD, nici cu PNL, cu niciun partid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent miercuri, 4 martie, la Buzău, Victor Ponta a declarat în cadrul unei conferinţe că Pro România nu va închieia niciun protocol de alianţă cu formaţiunile aflate pe eşicherul politic.

Victor Ponta a declarat în cadrul conferinţei de presă că Pro România va participa cu candidaţi proprii la alegeri, fiind exclus orice parteneriat cu PSD, partid despre care spune că ar fi încă prizonier în jocul de interese al grupării Dragnea – Dăncilă.

„Am venit special astăzi la Buzău ca să spun nu o dată, ci de 1.000 de ori, că nu vom face alianţă nici cu PSD, nici cu PNL, cu niciun partid. Vom avea liste complete la cele 87 de primării şi sunt convins că la Buzău vom obţine unul dintre cele mai bune rezultate din ţară”, a declarat Victor Ponta.

Preşedintele Pro România s-a arătat convins că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, şi primarul în funcţie al Buzăului, Constantin Toma, pot fi învinşi de candidaţii formaţiunii pe care o conduce.

”Avem doi candidaţi foarte buni, cu notoritate, care vor intra în bătălia electorală. Este vorba de doamna Carmen Ichim, care a fost şi prefect, şi de Constantin Ionescu, un politician foarte cunoscut la Buzău. Mă bazez pe cei doi, dar şi pe candidaţii la primăriile din judeţ, cu care m-am întâlnit. Vom avea liste complete la cele 87 de primării şi sunt convins că la Buzău vom obţine unul dintre cele mai bune rezultate din ţară”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier s-a întâlnit cu membri şi simpatizanţi ai Pro România din judeţul Buzău, cu scopul de a pune la punct strategia partidului pe care îl conduce pentru alegerile locale generale din iunie. Victor Ponta a fost însoţit la Buzău de un alt lider al partidului, Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătăţii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite