Un adolescent buzoian este căutat de o lună şi jumătate de poliţişti din toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puşti din localitatea buzoiană Cernăteşti, care a plecat de acasă, în octombrie, este de negăsit la o lună după ce a fost dat în urmărire la nivel national. Înainte să dispară, adolescentul luase din casa bunicii, unde locuia, suma de 746 de lei.

La data de 14 noiembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat cu privire la faptul că  Florin Suditu, în vârstă de 17 ani, din comuna Cernăteşti, a plecat de la domiciliu din data de 22 octombrie şi nu a mai revenit.

Din primele verificări efectuate de poliţişti, a rezultat că minorul este în plasament familial la bunica maternă, iar în ziua de 22 octombrie a plecat de acasă către şcoală, având asupra lui suma de 746 de lei.

La solicitarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, Florin Suditu a fost dat în urmărire la nivel naţional, iar poliţiştii continuă activităţile ce se impun în vederea depistării lui.

Persoanele care deţin informaţii ce pot contribui la găsirea adolescentului sunt rugate să se adreseze de îndată celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.

Semnalmente: păr şaten, tuns scurt, ochi căprui, ten acneic. La momentul plecării de la domiciliu, era îmbrăcat cu pantaloni tip  bluejeans de culoare albastră, tricou de culoare verde, geacă din fâş de culoare neagră şi era încălţat cu pantofi tip adidas de culoare neagră.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite