Turist rătăcit în Munţii Buzăului, găsit de jandarmii montani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un turist din Bucureşti, în vârstă de 32 de ani, s-a rătăcit duminică după-amiază, în munţii Buzăului, în zona Ciuhoiu. O patrulă de jandarmi din cadrul postului dispus în staţiunea balneară Sărat Monteoru a acţionat reuşind să îl salveze.

Duminică, la ora 17.05, printr-un apel telefonic la 112, un turist de 32 de ani din Bucureşti semnala faptul că s-a rătăcit în zona Ciuhoiu. Imediat, a fost alertată patrula de jandarmi din cadrul Postului dispus în staţiunea balneară Sărata Monteoru.

La mai puţin de o oră de la sesizare, jandarmii au depistat persoana în zona împădurită din apropierea releului Ciuhoiu, bărbatul fiind îndrumat către locul de cazare.

Pentru că a început deja sezonul excursiilor montane, jandarmii le recomandă multă prudenţă amatorilor de drumeţii. Turiştii sunt sfătuiţi ca înainte de a pleca în zona montană, să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii şi condiţiilor climatice locale.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite