Trei doctori renumiţi din Buzău vor primi titlul de ”Cetăţean de Onoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Medicii Carmen Orban, Florentina Ioniţă-Radu şi Călin-Petru Tătaru vor primi vineri, 7 decembrie, din partea Primăriei Buzău, tilul de „Cetăţean de Onoare”. Distincţiile vor fi oferite în cadrul unui eveniment organizat de administraţia locală, special, pentru ei.

Dr. Carmen Orban, medic primar ATI, conf. universitar, managerul Spitalului Clinic Fundeni , dr. Florentina Ioniţă-Radu, medic primar medicină internă şi gastroeneterologie, conf. universitar şi dr. Călin-Petru Tătaru, medic primar oftalmolog, profesor universitar şi singurul care profesează şi la Buzău, s-au remarcat printr-o excepţională conduită profesională, prin implicarea în cercetarea ştiinţifică şi printr-o apreciabilă capacitate managerială în domeniul medical.

primul titlu de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Buzău a fost conferit în 2007 (post-mortem), savantului George Emil Palade, care în 1974 a primit premiul NOBEL pentru Fiziologie şi Medicină. Au urmat medicul militar Ion Ţintoiu, căruia i s-a conferit aceeaşi disticţie în 2013, respectiv, medicul, omul de cultură şi filantropul Valeriu Bistriceanu omagiat în 2017 (post-mortem).

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite