Spectacole de Revelion, în Buzău şi Râmnicu Sărat. Pe afişe sunt artişti locali, vedete şi un concurent de la Vocea României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăriile municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat vor organiza petreceri în aer liber de Revelion. Spectacolul din Piaţa Dacia va fi susţinut de artişti buzoieni dar şi interpreţi cunoscuţi la nivel naţional. Raluka va avea recitaluri atât la Buzău, cât şi la Râmnic.

La Buzău, trecerea în noul an, va fi marcat printr-un spectacol de cel puţin cinci core, care va începe la ora 20.00. Spectacolul va fi susţinut, în mare parte, de trupe şi solişti din Buzău, precum Nemuritorii, Kronos, George Mitrea, Nina Stamate, Mirela Ursache, Teodora Bîrsan, Sabin Lupu, Andrada, Chihlimbar, Atena Bratosin, Gabriela Bolocan, Diana Ioniţă, Ion Băicuş, Iulia Papazisu, Loredana Mănescu, Alina Mihai.

Evenimentul va avea pe afişi şi numele unor artişti consacrati la nivel naţional cum ar fi trupa Proconsul, Elena Merişoreanu, Raluka, Vano-Tek, şi alţii. Spectacolul va fi asigurat din punct de vedere tehnic cu instalaţii profesionale de sunet, de 30.000 W, şi de lumini exterior.

Şi râmnicenii au ocazia să petreacă în centrul oraşului, la cumpăna dintre ani. Vedetele spectacolului care va avea loc începând cu ora 23.00, în piaţa dinfaţa Primăriei, sunt Raluka şi Dragoş Anghel, râmniceanul care a uimit o ţară întreagă prin prestaţia sa de la Vocea României. 

Ambele spectacole vor fi întrerupte, la miezul nopţii, de focuri de artificii.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite