Spectacole de muzică populară, în toate cele cinci zile ale Festivalului ”Toamna Buzoiană”. Târgul începe astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
targ de toamna galati

Mai sunt câteva ore până la deschiderea principalului eveniment economic şi cultural al sfârşitului de an, în judeţul Buzău. „Toamna Buzoiană”, tradiţionala sărbătoare a recoltei, va reuni numeroşi producători şi meşteri populari veniţi din toate colţurile judeţului. Pregatirile pentru deschiderea festivalului sunt pe ultima sută de metri.

Bunătăţi tradiţionale, meşteri populari autentici, o impresionantă expoziţie agricolă şi, numeroase concerte de muzică populară. Toate acestea se vor regăsi în cadrul ediţiei 2017 a festivalului „Toamna Buzoiană”. 

Evenimentul are loc în perioada 4 – 8 octombrie şi este organizat de Primăria Buzău şi Consiliului Judeţean, în parteneriat cu Direcţia Agricolă Judeţeană.

Producătorii autohtoni vor oferi spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, conserve şi dulceţuri, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat. 

Târgul va reuni în spaţiul de la Drăgaică şi crescători de animale sau apicultori care vor oferi buzoienilor produse proaspete.

În cele cinci zile, târgul va găzdui şi numeroase manifestări folclorice autentice sustinute de formaţii îndrăgite şi interpreţi de seamă de muzică populară, precum Laura Lavric, Maria Dragomiroiu, Ionuţ Dolănescu, Adriana Antoni, Gelu Voicu sau Radu Ille.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite