Primăria Buzău va avea city-manager. Postul va fi ocupat prin concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali buzoieni vor lua în discuţie proiectul de hotărâre care instituie funcţia de city-manager, un administrator tehnic al oraşului. Proiectul conţine şi criteriile, procedurile şi atribuţiile specifice pe care le presupune noul post. Printre obligaţiile contractuale ale administratorului tehnic al oraşului se numără îndeplinirea atribuţiilor delegate de primarul municipiului, în limitele impuse de acesta.

În responsabilitatea citi-managerului vor fi coordonarea mai multor compartimente funcţionale din aparatul de specialitate al primarului municipiului, promovarea şi implementarea proiectelor cu finanţare internă şi internaţională, formularea de propuneri pentru soluţii de îmbunătăţire a funcţionării aparatului de specialitate al primarului, referitoare la asigurarea şi managementul resurselor umane, financiare, tehnice şi/sau materiale ale primarului, pe care le gestionează în limita competenţelor care îi sunt delegate de primar, pentru planuri de acţiune de implementare a strategiilor primarului municipiului Buzău şi urmărirea realizării acestora.

Funcţia de city-manager va fi ocupată prin concurs, în baza unor criterii stabilite şi a unui plan de management. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite