Peste 300 de buzoieni au rămas fără ajutoarele sociale pentru că nu şi-au achitat dările pe anul trecut
0Nerespectarea obligaţiilor fiscale până la data de 31 decembrie a fiecărui an atrage după sine suspendarea ajutorului social, a indemnizaţiei de creştere a copilului şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei.
Astfel, potrivit Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, 188 de buzoieni au rămas anul acesta fără ajutoare sociale şi 145 fără alocaţii de susţinere a familiei, pentru că nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Direcţia Impozite şi Taxe Locale.
În situaţia în care, până la data de 31 martie a fiecărui an, primăriile constată că nu a fost îndeplinită obligaţia fiscală, acestea suspendă, prin dispoziţie, dreptul la ajutorul social, indemnizaţie creştere copil şi alocaţie pentru susţinerea familie pentru o perioadă de cinci luni, începând cu drepturile aferente lunii aprilie.
Dacă în cele cinci luni beneficiarul îşi achită taxele către bugetul local, plata drepturilor suspendate va fi reluată, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării.