Peste 30 de buzoieni au ajuns la medic, pentru a scăpa de căpuşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Atenţie la căpuşe! La Buzău, doar într-o singură lună, 35 de persoane au fost muşcate de căpuşe şi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgente. Înţepăturile au fost provocate fie la iarbă verde, fie în timpul unor plimbări prin parc. Medicii recomanda maximă precauţie în această perioadă, deoarece muşcăturile de căpuşe pot provoca boli grave.

Medicii spun ca nu au fost întâmpinate dificultăţi în extragerea căpuşelor. „În luna aprilie, la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean s-au prezentat 35 de persoane muşcate de căpuşe. Aceşti pacienţi au primit îngrijiri medicale şi tratament specific”, a declarat Adriana Bratosin, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău.

Astfel de insecte se pot găsi atât în grădina casei, cât şi în parcuri, terenuri de sport, pe iarbă sau gazon, pe pomii din livadă sau pe animale. Multe persoane sunt conştiente de pericolul pe care îl reprezintă capusele, altele îl ignoră.

Având în vedere că se aşteaptă ca, la începutul lunii mai, un număr mare de persoane să petreacă zilele libere în natură, la iarbă verde, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii recomandă oamenilor să poarte pantaloni lungi, şosete şi bluze cu mânecă lungă în zonele cu iarba înaltă.

Muşcătura de căpuşă este foarte periculoasă dacă nu este tratată corespunzător. Cea mai gravă este boala Lyme, sau borelioza, supranumită şi “boala cu 1000 de feţe”, din pricina faptului că simptomele ei sunt foarte asemănătoare altor boli.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite