Pesta porcină africană a fost confirmată la un porc mistreţ împuşcat pe raza unui fond de vânătoare din judeţul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mistreţi morţi

A fost confirmată prezenţa virusului Pestei Porcine Africane la un porc mistreţ împuşcat pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni, judeţul Buzău.

În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit şi au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui caz de PPA la porcul mistreţ.

A fost delimitată zona afectată de 13 km, având în epicentru punctul în care a fost împuşcat porcul mistreţ, compusă din zona infectată de 8 Km în jurul epicentrului şi zona tampon de 5 Km în jurul zonei infectate. 

Carcasa pozitivă, la PPA a fost confiscată împreună cu o altă carcasă depozitată  în acelaşi loc ambele fiind denaturate prin incinerare încă de la momentul suspicionării cu decontaminarea temeinică a locului de stocare.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău se va reuni pentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea bolii, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. 

La această dată, Pesta Porcină Africană în jud. Buzău evoluează în 10 focare din exploataţii non profesionale şi 1 exploataţie comercială de Tip A, declarate în 7 localităţi respectiv; satul Mărgăriţi – Com. Beceni, satul Gura Dimienii – Com. Beceni, satul Săgeata – Com. Săgeata, satul Vadu Paşii – Com. Vadu Paşii (3 focare), satul Focşănei – Com. Vadu Paşii, satul Scurteşti – Com. Vadu Paşii (2 focare) şi satul Boboc – Com. Cochirleanca (2 focare) precum şi două cazuri la mistreţ; pe raza fondurilor de vânătoare 41 Beceni şi 42 Aldeni.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite