Patru instituţii de asistenţă socială din subordinea municipalităţii vor fi comasate, de la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru instituţii din subordinea municipalităţii îşi vor pierde personalitatea juridică, iar conducătorii lor vor deveni, din directori, şefi de centre aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială. Este vorba despre Centrul de Urgenţă de Zi şi de Noapte pentru Persoanele Adulte fără Adăpost, Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Alexandru Marghiloman“, Cantina de Ajutor Social şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare „Speranţa“.

Cele patru instituţii vor intra în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială, ce le va prelua cu  patrimoniu şi schemă de personal. Măsura a fost prevăzută şi în organigrama Primăriei votată anul trecut de Consiliul Local, însă nu a putut fi pusă în aplicare din cauza suspendării hotărârii în cauză de către instanţa de judecată, sesizată de poliţiştii locali concediaţi la finele lui 2016.  

Centrul de Urgenţă de Zi şi de Noapte pentru Persoanele Adulte fără Adăpost este condus acum de consilierul municipal Daniel Lambru, Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Alexandru Marghiloman“ de către Maria Ioniţă, Centrul de Recuperare şi Reabilitare „Speranţa“  se află sub conducerea lui Eduard Nicolescu, iar Cantina de Ajutor Social sub cea a lui Doru Crăciun.

Postul de director al Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Buzău va fi ocupat prin concurs organizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, iar noul manager va avea de gestionat un buget de peste 18,65 milioane lei, respectiv de aproape 4,1 milioane de euro, care nu include şi cheltuielile de personal. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite