Patroni din Buzău, anchetaţi pentru evaziune fiscală cu prejudicii uriaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi craioveni sunt reţinuţi pentru evaziune fiscală

Un buzoian de 40 de ani şi o tânără de 25 de ani, din Republica Moldova, administratori ai unei societăţi din Buzău, sunt cercetaţi de poliţiştii de investigarea criminalităţii economice, pentru evaziune fiscală. Pentru o infracţiune asemănătoare, cu un prejudiciu de peste 700.000 de lei, mai este anchetat un buzoian în vârstă de 52 de ani.

Buzoianul de 40 de ani şi tânăra din Basarabia sunt bănuiţi că în perioada iulie 2014 – ianuarie 2017, nu ar fi înregistrat venituri realizate din activitatea de consultanţă în afaceri şi management, în valoare de peste 980.000 de lei. 

De asemenea, în aceeaşi perioadă, bănuiţii ar fi efectuat achiziţii de bunuri diverse, în scopul diminuării obligaţiilor fiscale. Prejudiciul total a fost estimat la valoarea de 640.000 de lei. 

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.

Tot pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu uriaş, a intrat în atenţia poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice şi un buzoian în vârstă de 52 de ani.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2016, bănuitul, administrator al unei societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul produselor de panificaţie, ar fi acordat remuneraţii superioare celor înregistrate în evidenţele contabile la peste 60 de angajaţi, precum şi către 11 persoane fizice care şi-ar fi desfăşurat activitatea fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.

Prejudiciul a fost estimat la valoarea de 707.700 de lei şi a fost recuperat integral, fiind instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri imobile. Poliţiştii continuă cercetările.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite