Patinoarul din Buzău îşi extinde programul „Porţi Deschise” destinat elevilor şi preşcolarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii şi preşcolarii care beneficiază de bilete acordate gratuit în şcoli prin programul „Porţi deschise”, finanţat de primăria Buzău, vor avea acces liber pe patinoarul „Ice Magic” până la ora 19, în timpul săptămânii, iar sâmbăta, până la 14. În iernile trecute, gratuităţile erau valabile până la ora 12, numai de luni până vineri.

Mai mulţi părinţi au făcut sesizări la Primărie, finanţatorul programului, care la rândul ei a solicitat administratorului patinoarului să modifice vechiul programul. Motivul a fost acela că gratuităţile erau valabile doar în perioadele ale zilei când unii copii erau la şcoală.

Seriile în timpul cărora cei mici beneficiază de acces pe baza biletelor distribuite exclusiv în şcolile din municipiul Buzău se derulează în intervalul orar 9.00 – 19.00, respectiv seriile 1, 2, 3, 4 şi 5, de luni până vineri. 

După ce solicitările de extindere a programului au fost analizate, conducerea patinoarului a decis ca accesul gratuit al elevilor şi preşcolarilor pe ringul de gheaţă să fie permis şi sâmbătă, la seriile 1, 2 şi 3, între orele 8.30 şi 14.00.

Procedura de identificare şi acces pe gheaţă se va face la fel ca şi anterior acestei modificări. Pentru elevi este valabilă carte de identitate (pentru elevi cu vârsta mai mare de 14 ani), certificat de naştere (pentru elevi cu vârsta mai mică de 14 ani), carnet de elev cu fotografie şi ştampilă, vizat la zi, iar pentru preşcolari,  certificat de naştere în original sau copie (prezentate de însoţitor).

Elevii care primesc la şcoală bilet din partea primăriei beneficiază gratuit şi de ghete din partea patinoarului şi nu sunt nevoiţi să le închirieze la preţul de 10 lei pentru o serie. 

Pentru programul ”Porţi Deschise”, reprezentanţii Patinoarului „Ice Magic” beneficiază anul acesta de la Primăria Buzău de peste 600.000 de lei, subvenţie, în schimbul gratuităţilor pentru copii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite