Opt candidaţi pe loc, la examenul de titularizare pe posturile disponibile din învăţământul primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conurenţă foarte mare, în judeţul Buzău, la examenul de titularizare din acest an. La sesiunea de examen din această vară au fost depuse nu mai puţin de 575 de dosare, cele mai multe, 127, fiind pentru învăţători.

La nivelul judeţului Buzău au fost scoase la concurs 115 posturi cu viabilitate de cel puţin 4 ani care vor fi ocupate de candidaţii a căror medie va fi peste 7, alte 230 de posturi cu viabilitate sub 4 ani, dar şi 614 posturi incomplete. Cele mai multe posturi, 20, au fost la disciplinele educaţie fizică, 16 pentru învăţători şi 11 pentru muzică instrumentală.

Potrivit Metodologiei de concurs, în perioada 22-25 mai se vor valida dosarele la cele două centre de examen, unul la Liceul Pedagogic "Spiru Haret" unde şi-au depus dosarele candidaţii la specializările Învăţător şi Educatoare, iar cel de-al doilea centru, pentru celelalte discipline, stabilit la Colegiul Economic.

După ce vor fi validate dosarele, candidaţii vor fi programaţi pentru susţinerea probelor practice şi a inspecţiilor speciale la clasă, graficul urmînd a fi afişat la centrele de înscriere pe 26 mai. În perioada 27 mai -26 iunie vor fi susţinute lecţiile deschise iar proba scrisă este programată pe 15 iulie. Afişarea rezultatelor va avea loc pe 20 iulie iar candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii pe 20-21 iulie.

Rezultatele finale la sesiunea de titularizare vor fi afişate pe 24 iulie. Repartizarea candidaţilor cu media de minimum 7 la concursul din sesiunea 2015, pe posturi vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare este programată pe 27-28 iulie 2015.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite