O persoană a murit carbonizată şi alte patru au fost grav rănite într-un incendiu produs la Râmnicu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a murit şi alte patru, între care şi un copil, au suferit arsuri severe, în urma unui incendiu izbucnit, marţi seară, într-o gospodărie de pe strada Ilie Pavel din municipiul Râmnicu Sărat. Cauza probabilă a incendiului este explozia unei butelii în interiorul locuinţei.

Pompierii au ajuns la intervenţie cu trei autospeciale cu apă şi spumă pentru lichidarea incendiului. În momentul în care echipajele ISU au ajuns la faţa locului, flăcările se manifestau generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de m.p.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu, una dintre victime a fost carbonizată în timp ce alte patru persoane au suferit arsuri grave şi au ajuns spitalul din Râmnicu Sărat.

Toate victimele aparţin aceleiaşi familii şi au vârste de 12, 32, 51 şi 52 de ani şi locuiau într-un imobil făcut, în mare parte, din lemn. Victimele prezintă arsuri de gradele I, II şi III pe membrele superioare, faţă şi 

craniu. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite