Mai mulţi foşti şi actuali consilieri municipali buzoieni vor da cu subsemnatul la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele fostului primar al Buzăului, Constantin Boşcodeală, cu DNA îi ating şi pe consilierii locali. Mai mulţi aleşi din legislaţia trecută, unii dintre ei având mandate şi acum, au primit citaţii de la DNA pentru a explica de ce i-au tolerat fărădelegile fostului edil-şef care au prejudiciat bugetul oraşului. Audierile la DNA Ploieşti sunt programate în data de 30 ianuarie.

Ancheta care îi vizează pe aleşi porneşte de la o şedinţă de consiliu local din octombrie 2013.  Atunci, consilierii din Opoziţie au promovat un proiect privind constituirea Consiliului Local Municipal ca parte civilă în procesul în care edilul-şef de la acea vreme, Constantin Boşcodeală, fusese trimis în judecată în dosarul Gloria.

Prejudiciul invocat atunci era de peste 5 milioane de lei. Majoritatea formată de USL a votat împotriva constituirii miniparlamentului ca parte în proces, iar DNA s-a autosesizat. 

În vara lui 2014, aleşii din Opoziţie au fost audiaţi, pentru ca acum să primească din nou citaţii, alături de consilierii PSD şi PNL care nu au fost de acord cu includerea CLM în proces. În această cauză, magistraţii au decis condamnarea cu suspendare a fostului primar Constantin Boşcodeală.

Unul dintre iniţiatorii acelui proiect, Silviu Roşioru, a primit şi el citaţie, în calitate de martor. ”Trebuie să mergem din nou să dăm cu subsemnatul la procuror. Vedem ce o să spună. Eu sunt în calitate de martor, ca şi iniţiator al proiectului, cu Bogdan Hudiţoiu, şi cei şase consilieri care au votat atunci pentru constituire, iar restul nu ştiu cum vor fi, în calitate de suspecţi. Vom vedea”, a spus Silviu Roşioru.

Citat la DNA, tot în calitate de martor, este şi consilierul independent Constantin Ionescu. La acea vreme era membru PNL. 

A votat împotriva constituirii CLM ca parte civilă. ”La acel moment am cerut toate explicaţiile aparatului de specialitate al Consiliului Local şi departamentului juridic, ce obligaţie avem ca şi consilieri, dacă am primit ceva de la Tribunal, dacă suntem oblicaţi pe timpul derulării anchetei să ne constituim parte civilă şi am primit răspuns că rămâne la latitudinea consilierilor până la finalizarea procesului. Ulterior, eu, ca şi consilier local, verificând, analizând legea, am constatat că aveam această obligaţie”, a declarat Constantin Ionescu pentru Campus TV. 

În februarie 2015, Constantin Ionescu a iniţiat un alt proiect de hotărâre prin care miniparlamentul local să devină parte civilă în proces, dar demersul nu a fost susţinut de ceilalţi aleşi. 

Împotriva proiectului de constituire ca parte civilă a CLM în procesul Gloria au mai votat foştii viceprimari Sebastian Radu şi Fănică Bîrlă, consilierii PSD Alexandru Dunel, Aurel Gubandru, Daniel Lambru, Victor Ioniţă, Mihai Anica, Gabriel Mihalaşcu şi Constantin Musceleanu, precum şi aleşii liberali Silviu Nicoară şi Vasile Olariu. Ei ar putea fi inculpaţi pentru abuz în serviciu.

Audierile la DNA Ploieşti sunt programate în data de 30 ianuarie. Reamintim că sentinţa definitivă în procesul Gloria a fost dictată în luna martie a anului trecut. Fostul edil-şef Constantin Boşcodeală a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite