Liderul liberalilor buzoieni, ales vicepreşedinte al TNL
0Sâmbătă, a avut loc, la Romexpo, Conferinţa Naţională de Alegeri a Tineretului Naţional Liberal. Florin Mădălin Colgiu, liderul organizaţiei de tineret a PNL Buzău, a fost ales, sâmbătă, vicepreşedinte la nivel naţional al TNL.
Florin Colgiu este membru al Biroului Politic Naţional al TNL din 2011, fiind membru PNL din 2003. Florin Colgiu deţine funcţia de preşedinte al tinerilor liberali buzoieni din 2008. ”Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor pentru încrederea lor. Această alegere mă onorează şi mă obligă în acelaşi timp să continui munca de până acum. Suntem o echipă tânără, entuziastă şi sunt sigur că vom reuşi să facem ceea ce ne propunem”, a spus Florin Colgiu.
Sâmbătă, la Conferinţa Naţională de Alegeri a Tineretului Naţional Liberal, în prezenţa a 3.500 de delegaţi şi invitaţi, tinerii liberali şi-au lansat noul program, TNL Dezvoltă România. Acesta a constituit moţiunea pe baza căreia Florin-Alexandru Alexe a candidat pentru un nou mandat de preşedinte al TNL, alături de tinerii liberali pe care acesta i-a propus pentru a face parte din noul Birou Permanent Naţional al TNL.