FOTO Irlandezii au strâns cadouri pentru copilaşii dintr-un sat buzoian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

O dubiţă cu daruri strânse de o asociaţie umanitară din Irlanda a ajuns miercuri la şcoala din comuna buzoiană Scutelnici. Peste 250 de cutii pline cu rechizite, jucării şi îmbrăcăminte le-au fost distribuite elevilor şi preşcolarilor. Transportul umanitar a fost iniţiat de Ileana Cunniffe Băiescu, o buzoiancă adoptată în Irlanda.

Un TIR încărcat cu mii de pachete a pornit din Irlanda, unde a fost încărcat din donaţii colectate de Asociaţia Road of Hope şi a străbătut toată Europa cu peste 20 de tone de cadouri. Camionul a adus în România aproximativ 7.000 de cutii cu surpize, pe care le-a descărcat în mai multe comune din ţară. 

Peste 250 de cutii cu jucării, hăinuţe şi rechizite au fost preluate din camionul care a staţionat în Neamţ şi transportate cu o dubiţă la Buzău, pentru a fi distribuite micuţilor din comuna Scutelnici, de unde provine cea care a direcţionat transportul umanitar către comunitatea buzoiană, Ileana Cunniffe Băiescu. 

Ileana s-a născut în urmă cu 39 de ani la Scutelnici, într-o familie cu zece copii, şi s-a stabilit în Irlanda în urmă cu două decenii, la familia adoptivă a unuia dintre fraţi. Din cauza lispurilor materiale, părinţii ei au fost de acord cu adopţia mai multora dintre copii, aceştia ajungând separat în mai multe familii din străinătate.

Ileana Cunnife Băiescu a plecat în lumea largă cu amintirea mamei, a tatălui şi a celorlalţi fraţi adânc imprimată în suflet. Măcinată de dor, Ileana a început să-şi caute fraţii răspândiţi în lume, iar în urmă cu trei ani a creat pagina de Facebook intitulată ”The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României“, cu ajutorul căreia sute de copiii care nu şi-au cunoscut niciodată familiile biologice au reuşit de atunci să îşi găsească părinţii sau fraţii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite