FOTO VIDEO Turism de poveste, în Ţara Luanei sau ţinutul aşezărilor rupestre din Munţii Buzăului

Buzăul deţine pe teritoriul său o zonă care atrage ca un magnet turişti pasionaţi de istorie şi mister deopotrivă. Este vorba despre acea porţiune din munţii Buzăului care ascund între crestele lor misterioasele aşezări rupestre de la Nucu, Aluniş şi Ruginoasa, cât şi legendele din jurul lor, păstrate din timpuri îndepărtate, în memoria generaţiilor de localnici.

Una dintre legende, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, nimic altceva decât numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară. Nu există turist în zonă care să nu fie fascinat de această legendă, povestită de bătrâni sau de ghizii din comună, cum este Diana Gavrilă, o tânără care şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre.

Diana a învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o la bătrâni în variante foarte asemănătoare între ele. O povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care se încumetă să viziteze ansamblul rupestru format din bisericuţa lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes.

„Ţinuturile acestea, care sunt cunoscute pentru ansamblul religios de aşezări rupestre, le mai putem numi, metaforic, Ţara Luanei. Lucrul acesta se datorează unei legende, culeasă din zonă, din rândurile celor mai în vârstă, care nici nu mai există printre noi. Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor, stăpân nu numai al meleagurilor ci şi al unei cetăţi cu ziduri care atingeau cerul. Această cetate se pare că era străjuită zi şi noapte de un soare strălucitor, aidoma astrului zilei. Cei ce trăiau acolo erau netemători de moarte. În această poveste este amintită prezenţa izvoarelor tămăduitoare, Luana fiind cel care cunoştea leacul lor, având grijă ca de fiecare dată să-i tămăduiască pe cei răniţi în războaie. Cei ce se încumetau să folosească singuri leacul se îmbolnăveau şi mureau”, ne povesteşte Diana.

Diana Gavrilă este convinsă că legenda izvorăşte din fapte reale şi are şi argumente pentru asta. „Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu este o adevărată vale a apelor tămăduitoare, susurând un izvor cu proprietăţi tămăduitoare şi care în vremea lui Ceauşescu ar fi fost verificată iar în urma brevetului obţinut ar fi fost ridicat acel stabiliment balnear de la Fişici”, spune ghidul nostru.

Tânăra care a ascultat variantele poveştii despre Ţara Luanei de la bătrâni îndrăzneşte chiar să emită ipoteza că legenda este de fapt o frântură de istorie străveche a zonei. „Dacă ar fi să tălmăcesc această poveste, aş spune că ea nu face decât să amintească clar legăturile noastre cu cea mai veche civilizaţie a lumii, civilizaţia sumeriană. Spun asta nu prin prisma faptului că cineva ar fi venit din Sumer şi ar fi lăsat urme în zona munţilor Buzăului ci că, de fapt, poporul presumerian ar fi poporul pelasgic, cel în rândul căruia era obiceiul de migrare către alte teritorii atunci când creşteau numeric. Mama bătrână, fiind perioada matriarhatului, conducea tribul împreună cu un iniţiat. Luana, dacă ar fi să discutăm pe marginea acestui nume, nu îl regăsim decât în civilizaţia sumeriană, ca şi divinitate, venind de la Luanu, creatorul zeilor, ceea ce pentru noi ar însemna Dumnezeu, dar în acelaşi timp figurează şi ca rege pământean”, ne spune Diana Gavrilă, ghidul turistic din Colţi care este şi licenţiată în istorie.

Ţara Luanei, vegheată de Babele de la Ulmet

Curenţii de aer, ploile dar şi mâna lui Dumnezeu au făurit, de-a lungul anilor, pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru, o formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, parcă şlefuite de un meşter pietrar.

Localnicii dar şi primii geografi care au luat contact cu aceste stânci le-au numit Babele de la Ulmet, pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi. Odată ajunşi în centrul comunei Bozioru, oricare dintre localnici îţi poate deveni ghid turistic. Dacă vii în zonă, tresari la vederea fiecărei ciudăţenii a naturii, de care dai la tot pasul. După o călătorie pe uliţele înguste de munte de la marginea comunei Bozioru spre Valea cu Teiu, traseul continuă preţ de 20 de minute către creasta Babelor de la Ulmet. 

O piatră perfect rotundă anunţă apropierea de suratele mai mici ale Babelor din Bucegi. După o luptă aprigă cu mărăcinii, turiştii care ajung în zonă pot admira frumuseţea stâncilor în formă de ciuperci frumos şlefuite parcă de misterioşi meşteri pietrari. Cea mai înaltă dintre babele de la Ulmet are doi metri. Ciudat este că formaţiunea stâncoasă se află pe un platou de nisip, izolat, iar unele dintre stânci sunt perfect ovale, iar altele au forma unor farfurii zburătoare. 

„Seamănă cu Babele din Bucegi şi nu-şi explică cum s-au format pietrele astea deşi unii învăţaţi zic că au fost făcute de apă şi vânt. Eu le ştiu de mic copil şi e păcat că nu ştie lumea de frumuseţile astea”, întăreşte localnicul Paul Cernea. 

Frapează însă unele forme perfect rotunde ale câtorva stânci care stau pe jumătate îngropate în nisipul moale din vârful dealului aruncate parcă în urma unui război între titani. 

Dacă te prinde noaptea în comuna Bozioru, e bine de ştiut că aproape de centrul comunei se află o pensiune cu cel puţin şase camere şi câteva gospodării ale localnicilor, care s-au obişnuit deja să găzduiască turişti. „De la noi din Bozioru, mai pot fi organizate drumeţii către aşezările rupestre din satul Nucu, la biserici din lemn, vechi de câteva sute de ani dar şi excursii la Muzeul Chihlimbarului din comuna Colţi”, spune Paul Cernea, localnic din Bozioru. 

Numeroase bloguri au fost create special pentru discuţii în spaţiul virtual despre Ţara Luanei, Aşezările Rupestre sau Babele de la Ulmet. Iată impresiile unei turiste, după o vizită în Munţii Buzăului, postate pe blogul romaniamegalitica:  

„Acolo, la Fundul Peşterii, văzusem pe pereţi desenate mulţime de pumnale, vârfuri de săgeată şi de lance orientate cu vârful în sus, între care erau figurate zeci de linii. Profesorul Vasile Boroneanţ spune că sunt pumnale de tip Akinakes, tipice perioadei sec. VI-IV înainte de Hristos. Imaginea este impresionantă si parcă ilustrează, într-adevăr, un atac, un război, poate chiar trâmbe de foc. De altfel, Fundul Peşterii este încadrat în Lista Monumentelor cu datarea în sec. XVI-XIX! "Sumerienii aveau 12 zei-regi", mă lămureşte fata. "Când între ei se năştea un alt zeu, cel mai bătrân trebuia să plece. Iar Luana e atestat, a fost unul dintre regii Sumerului, prediluvian, al treilea la număr. De altfel, numele acesta e străin de noi, nimeni nu îl poartă, el apare doar în legendă". O las să continue, dar pentru mine e parca prea mult. Am pătruns dintr-o dată într-o lume fantastică, dar care e pe jumătate aievea: "tăbliţa" sumeriană de la Policiori, scrierile ciudate de pe Broscaru, povestea regelui Luana, carele şi trâmbele de foc, florile uriaşe de pe dealul Martirei”.

Pe aceeaşi temă: VIDEO Aşezările rupestre, printre atracţiile cu care Buzăul se prezintă la Târgul de turism