Doi bărbaţi au ajuns la spital după ce căruţa în care se aflau a fost spulberată de o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două căruţe au fost izbite în această dimineaţă de un autovehicul, pe DN 10 Buzău - Braşov. Accidentul a avut loc în jurul orei 8, la intrarea în localitatea Cislău, dinspre Vipereşti.

Vinovat de producerea evenimentului rutier se face o studentă de 22 de ani, din Buzău, după ce maşina pe care o conducea, un Volkswagen Bora, înmatriculat în Marea Britanie, a lovit o căruţă ce se deplasa, pe DN 10, în afara localităţii Cislău. Atelajul izbit a fost proiectat într-o altă căruţă care circula în faţa sa.

În urma coliziunii, doi bărbaţi, de 22, respectiv 34 de ani, ambii din comuna Pârscov, aflaţi în căruţa lovită direct de maşină, au fost răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Buzău.

Tânăra şoferiţă s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi: Scandal monstru între două familii de romi din Buzău, soldat cu un mort şi doi răniţi

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite