De ce vrea să rămână în China o bursieră din România

Paula Toma a petrecut doi ani în Shanghai

Un fenomen din ce în ce mai greu de stăvilit se înregistrează în societatea românească: extrem de mulţi liceeni şi studenţi care învaţă în străinătate rămân peste hotare după ce descoperă oportunităţile oferite de ţările-gazdă. Tentaţiile de a rămâne sunt mari, confirmă şi studenta Paula Toma, care a avut o bursă la o universitate din China.

Absolventă a Liceului Pedagogic „Spiru Haret“ din Buzău, Paula Toma a ales să studieze limba chineză la Shanghai International Studies University, din China. A prins o bursă în timpul facultăţii de Filologie începută în România. 

„Încă de la începutul facultăţii mi s-a vorbit despre oportunităţile pe care le putem avea dacă alegem să studiem o limbă atât de rară precum araba, chineza sau japoneza. Au fost destul de multe burse pentru a studia în China, iar după ce am terminat şi al doilea an de facultate în România, cu o bursă guvernamentală, am reuşit să plec în Shanghai, la o facultate renumită în China pentru stagiile sale de limbă“, spune Paula. 

Buzoianca a ajuns în metropola asiatică în urmă cu doi ani, hotărâtă să depăşească rapid toate barierele de cultură. Nu era străină de lumea care o aştepta, întrucât Paula mai fusese în China. Ea îşi formase o părere despre chinezi şi stilul lor de viaţă cu ocazia unei tabere de două săptămâni, la care a participat în anul 2015.

„Prima dată am ajuns în Beijing şi după ce am coborât din avion, am zis: «Doamne, ce e cu ceaţa asta aici!». Am aflat apoi că era smogul, poluarea de acolo. După doi ani, ajunsă în Shanghai, am rămas uluită de clădirile, de zgârie-norii din jurul meu şi pot să zic că am avut impresia timp de o săptămână că mă rătăcesc prin campusul universitar, care este foarte mare“, mărturiseşte studenta din Buzău. 

Exotismul din bucătăria chineză a fost o provocare pentru româncă, însă nu pentru mult timp. Şi-a adaptat rapid obiceiurile culinare şi a ajuns nu doar să accepte, ci chiar să aprecieze mâncărurile extrem de condimentate şi orezul care ţine loc de pâine. Dacă i se făcea dor de mâncare românească, spune buzoianca, avea posibilitatea să prepare sarmale, de exemplu, deoarece în oraşele mari găsea varză murată şi toate celelalte ingrediente.

„La ei, condimentele sunt foarte puternice. Dacă intri în restaurantele lor hainele îţi vor mirosi a mâncare. Îmi place foarte mult tipul de supă pe care îl au. Este o oală pe care o putem împărţi şi cu ceilalţi prieteni sau putem avea propria oală în care pur şi simplu ne este fiartă o apă în care sunt puse mai multe ingrediente, ca într-o supă. Tot timpul, această oală este pe foc pentru a o menţine fierbinte, iar în ea sunt puse diverse cărnuri, în funcţie de ce îţi alegi. Orezul înlocuieşte pâinea şi îl combini cu orice: cu carne, cu legume“, explică Paula Toma.

A mers în multe excursii împreună cu ceilalţi studenţi străini, unde a avut şansa de a admira locuri unice. În vacanţe, Paula a reuşit să urce pe Marele Zid Chinezesc de două ori şi tot de două ori a vizitat Beijingul, capitala Chinei. Călătoriile şi internetul au ajutat-o să-şi potolească dorul de familie şi de prietenii de acasă.

„Mi-a fost greu mai ales la început. De Crăciun şi de Paşte, eu stăteam în China şi învăţam pentru examene, iar ai mei mă sunau şi îmi spuneau că stau la masă. Cred că din China am vorbit mult mai des cu părinţii mei decât o fac acum, acasă fiind. Vorbeam de două ori prin apel video, iar în primul an vorbeam zilnic cu mama şi cu tata prin intermediul WeChat-ului, o aplicaţie pe care chinezii o folosesc pentru a vorbi, pentru a transmite mesaje, dar şi pentru a posta diferite poze sau videoclipuri“, îşi aminteşte studenta.

Admiraţia româncei faţă de poporul chinez a crescut cu fiecare zi petrecută în cel mai mare oraş al Chinei, unde trăiesc peste 30 de milioane de oameni. Metropola este cunoscută drept „Perla Orientului“ şi este oraşul cel mai bine dezvoltat la capitolul viaţă, educaţie, entertainment, şi sănătate.

„În Shanghai mi-a atras atenţia stilul de viaţă al oamenilor. Parcurile tot timpul aveau viaţă. Dacă merg în România, într-un parc nu pot să dansez, nu pot să cânt, pentru că pot fi judecată. Pe când în China simţeam că pot fi eu. Dacă-mi vine să zâmbesc, zâmbesc, dacă vreau să dansez, dansez, pentru că nimeni nu se uită ciudat la mine. Îmi este dor de bătrâneii pe care îi vedeam dansând vals în parcuri, unde îşi aduceau cu ei şi câte un casetofon şi ne invitau şi pe noi la dans“, spune Paula Toma.

„Profesorii ne sunt prieteni“

Paula a ajuns în China după doi ani de studenţie în Bucureşti. A reuşit în scurt timp să descopere diferenţele dintre învăţământul superior românesc şi cel din China. Ea crede că profesorii de acolo au mijloacele necesare, dar şi acel comportament specific, care îi ajută să-şi apropie foarte mult studenţii.

„Acolo participăm la foarte multe conferinţe, deci ne putem dezvolta o gândire critică. Avem posibilitatea de a face diferite forme de voluntariat care, într-un fel sunt şi plătite, nu cu sume mari, dar care ne încurajează. Întotdeauna rezultatele bune la învăţătură sunt premiate. Orice gest, orice activitate realizată este recompensată şi asta ne încurajează. Profesorii nu ne judecă şi ne încurajează să învăţăm, indiferent de greşelile pe care le facem. Ne sunt prieteni cu care ieşim la masă, putem merge la karaoke. Ne organizează excursii care ne permit să vedem şi să explorăm tot ce înseamnă China“, declară Paula Toma.

Studenta vorbeşte la superlativ despre colegii şi dascălii de la Universitatea din Shanghai, de la care a avut multe de învăţat. A aflat ce înseamnă să fii o persoană organizată, să aprecieze punctualitatea şi, nu în ultimul rând, generozitatea. Au fost cazuri, spune Paula, când studenţi străini care nu ştiau limba s-au îmbolnăvit, iar pentru a beneficia de îngrijiri la spital au fost însoţiţi în toiul nopţii de colegi sau de profesori chinezi.

Doi ani i-au fost de-ajuns tinerei să acumuleze un set uriaş de argumente menite a o determina să spere la o revenire şi chiar la o şedere în China pe termen lung. „Nu este nimic ciudat să vezi doamne îmbrăcate în rochiţe, care merg pe bicicletă, nu este ciudat să vezi un domn la 80 de ani care, la fel, merge cu bicicleta. În Bucureşti nu ai posibilitatea aceasta de a explora oraşul cu bicicleta. Acolo foloseam mereu telefonul şi nu aveam nevoie să folosesc bani cash pentru a merge cu autobuzul, cu metroul sau pentru a împrumuta o bicicletă de pe stradă. Era nevoie doar de un telefon şi de o aplicaţie“, povesteşte studenta.

Anii de studiu în China i-au deschis Paulei noi orizonturi. Îndrăzneşte acum să spere la o carieră într-o ţară asiatică, după etapa masteratului pe care tot în China îl va continua.

„Este mediul de aşa natură încât ne ajută să fim altfel. Acolo sunt mult mai multe oportunităţi de a ne dezvolta o gândire critică, de a avea o practică profesională în timp ce studiezi. Nu mai văd învăţatul ca pe o datorie, ci ca pe o plăcere. Mergem la bibliotecă, bem ceai, învăţăm, după care luăm o pauză şi mergem la masă. Apoi revenim la bibliotecă unde putem sta până după ora 10 seara“, spune buzoianca.