Cum să îngrijim plantele de apartament în sezonul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plantele devin mult mai sensibile iarna
Plantele devin mult mai sensibile iarna

Căldura uscată din apartamente, produsă de instalaţiile termice şi de lipsa luminii naturale, face ca plantele din ghivece să fie mult mai sensibile în sezonul rece. Folosesc acest sezon ca o perioadă de repaus vegetativ şi de aceea necesită o grijă aparte, precum aceea de a nu fi udate prea des.

Plantele de apartament împrospătează aerul, aduc o pată de culoare locuinţei, pe durata iernii, şi ne fac viaţa mai frumoasă în timpul lunilor friguroase. De aceea, merită toată grija noastră acum când orele de lumină sunt reduse, aerul este mai uscat, iar temperaturile mai scăzute. 

Florile din ghivece au nevoie de o maximă îngrijire pe timp de iarnă. În primul rând, au nevoie de lumină. Plantele trebuie puse în aşa fel încât să aibă lumină dimineaţa, dar şi după-amiază.

Spaţiul în care trebuie plasate plantele din ghivece, pe durata iernii, trebuie să fie cât mai puţin umbrite, pentru a nu dăuna procesului de vegetaţie, spune doctorul în horticultură, Costel Vânătoru.    

”Deficienţa de lumină provoacă subţierea plantei, creează tulpini sau lăstari foarte subţiri, iar într-un final acele plante se pot frânge, pot pieri. Florile acestea de apartament sunt diverse, de la muşcată, până la ficus, filodendron. Trebuie ţinut cont de cerinţele fiecărei specii. Deficitul unui factor de vegetaţie afectează armonia, dezvoltarea normală a plantei, şi poate să o facă să sufere ori să ducă la pieire”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.

   

Este recomandabil să aşezi planta aproape de surse de lumină sau de o fereastră. Le-ar fi de mare ajutor plantelor, dacă le-ai plasa grupate cât mai aproape de ferestre, rotindu-le la fiecare opt zile. 

În cazul în care îţi este peste mână această metodă, instalează o sursă de lumină şi pune-o în funcţiune timp de câteva ore, spre sfârşitul zilei. Foloseşte o lampă de joasă tensiune, plasată la 60 de centimetri în apropierea plantelor care trebuie luminate.

Sursa acasa.ro

image

Ghivecele cu flori trebuie ţinute cât mai departe de calorifere sau alte surse termice, pentru ca planta să nu aibă de suferit. Temperatura maximă la care pot fi expuse plantele de apartament este de 40 grade Celsius. Nu plasa ghivecele pe pervazul unei ferestre îngheţate.

Dacă puneţi planta în faţa unei ferestre, asiguraţi-vă că nu stau în curent. Totodată, trebuie să aveţi grijă ca frunzele să nu atingă fereastra rece, pentru că altfel planta va suferi un şoc termic, frunzele vor deveni maro şi vor pica. Nici rădăcina plantei nu trebuie să stea la frig, dar nici la temperatură ridicată. 

”Unele plante de interior rezistă mai bine la temperaturi scăzute însă multe dintre ele sunt foarte sensibile la temperaturi mici, sunt cele numite plante termofile. Acestea pot suferi foarte mult şi pot pieri. Majoritatea plantelor de apartament nu suportă îngheţul. Sub 12 grade Celsius, intră în suferinţă majoritatea, chiar şi cele cunoscută cu o mai mare toleranţă la frig. E bine ca în locul de păstrare a plantelor de apartament să fie peste 18 grade Celsius şi să nu scadă. Ele chiar dacă nu mor imediat suferă un şoc termic, un stres care face ca planta să nu se mai dezvolte armonios”, spune Costel Vânătoru.

Udatul plantelor este o sarcină căreia trebuie să îi daţi importanţa cuvenită. Cele mai multe plante de apartament nu necesită o cantitate mare de apă pe timp de iarnă. Este bine să verificaţi nivelul de umiditate al solului cel puţin o dată pe saptămână iar dacă rămâne apă în farfuria de sub ghiveci, trebuie aruncată. 

image

”Temperatura ridicată din interior grăbeşte evaporarea şi automat udatul trebuie făcut mai des. Oricum, nu se recomandă udatul zilnic. De asemenea, dacă lumina e deficitară, se scade un pic şi cantitatea de apă pentru evitarea unui dezechilibru şi mai mare. Contează foarte mult substratul în care se dezvoltă rădăcinile plantelor. Foarte multe flori care se vând acum şi sunt crescute în apartamente au foarte multă turbă. Trebuie ştiut că ghivecele acestea pierd repede apă. Turba are capacitatea de reţinere a unei mari cantităţi de apă dar o şi pierde repede şi atunci trebuie văzut ce pământ, ce suport este în ghiveci. La acestea, udatul se face mai des”, spune Costel Vânătoru.

Pentru că aerul devine uscat din cauza căldurii de la calorifer, este recomandată pulverizarea cu apă călduţă, deasurpa plantei, de câteva ori pe săptămână. Acest lucru, de asemenea, ajută şi împotriva depunerii prafului nedorit, care reduce aportul de lumină. Prin urmare, ar trebui să cureţi regulat praful cu o cârpă umedă. Astfel, fotosinteza nu va fi impiedicată. Poţi folosi apă călduţa şi un burete moale astfel încât să speli bine frunzele şi tulpina. Ai grijă să nu îneci planta, iar după spălare las-o să se usuce.

Georgiana este îndrăgostită de florile sale

Scurt ghid de îngrijire a plantelor de apartament, în sezonul rece:

*Asiguraţi-vă că planta are suficientă lumină

*Planta nu trebuie să fie plasată într-o zonă prea rece sau prea caldă 

*Nu udaţi prea mult  

*Creşteţi umiditatea  

*Evitaţi curenţii de aer rece  

*Verificaţi infestarea cu dăunători     

   

Trandafirul în ghiveci   

Pentru că trandafirii iubesc lumina, trebuie poziţionaţi undeva în dreptul ferestrei, spre sud sau est, unde pot beneficia de câteva ore de soare direct, 5 sau 6, cel mai bine dimineaţa, când nu dogoreşte prea tare. Solul ideal pentru aceşti trandafiri pitici este cel cu pH neutru (= 7). De asemenea, trandafirul are nevoie de multă lumină şi o umiditate ridicată a solului.    

Cyclamen   

Este o plantă de apartament care preferă răcoarea, adică temperaturi între 10 şi 20°C. Vara hibernează, căzându-i toate frunzele, însă toamna ciclul de creştere se reia, pentru ca iarna şi primăvara timpuriu să fie înflorită.   

Camelia  

Este o plantă perenă, ideal a fi crescută în locuri umbroase şi răcoroase. Solul necesită udare permanentă cu apă fără calcar. Se plantează la sfârşitul verii, întrucât înfloreşte numai în sezonul rece.   

Orhidee Phalaenopsis   

Este o plantă tropicală ale cărei inflorescenţe durează aproximativ 3 luni, cu condiţia să stea într-un loc luminos, însă nu bătută de soare direct, şi să fie udată la 7 - 10 zile. Ghiveciul poate să nu fie schimbat pe o perioadă de până la 2 ani.   

Aloe Vera   

Plantă suculentă ce creşte mai ales în interior, însă poate fi scoasă afară dacă nu mai sunt condiţii de îngheţ. Plantarea se face într-un ghiveci cu drenaj bun, într-un amestec de turbă şi nisip, udându-se rar. Poate creşte până la un metru înălţime şi înfloreşte pe timp de vară. 

Foto Alina Miron

image

  

Cactuşi  

Plantă perenă de apartament, care însă vara poate fi ţinută şi la exterior, întrucât preferă soarele direct, abundent, fiind necesară plantarea într-un amestec de nisip şi pământ. Nu îi prieşte umezeala. Iarna nu trebuie udată mai mult de o dată pe lună. Rădăcinile cactuşilor şi ale plantelor suculente se dezvoltă mai mult pe orizontală decât în adâncime, de aceea au nevoie de ghivece scunde şi largi.   

Azaleea  

Nu se udă cu apă rece! Va creşte mai încet şi îi vor îngălbeni frunzele! Azaleei nu îi place calcarul din apa de la robinet. Trebuie folosite ghivece largi pentru ca rădăcinile să se dezvolte optim.   

Gerbera   

Gerbera iubeşte soarele şi locurile aerisite, fiind necesară udarea cu generozitate în perioada de înflorire, care are loc din vară până în toamnă.   Primula obconica   Această plantă anuală de apartament înfl oreşte la sfârşitul iernii şi începutul primăverii şi creşte până la 40 de centimetri înălţime şi 25 centimetri diametru. Temperaturile prielnice sunt între 10 şi 24°C.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite