Cum au influenţat comunităţi din vestul ţării numele unei văi din Muntenia

Cel puţin două aşezări rurale de pe Valea Slănicului, judeţul Buzău, au fost întemeiate de populaţii venite de dincolo de Munţii Carpaţi. Indicii ale originii acestor localităţi stau chiar în denumirile lor, spun unii istorici şi antropologi. Localitatea Blaj şi râul Cerna sunt numele care au influenţat toponimia judeţului Buzău.

Comuna Cernăteşti se află în Subcarpaţii de Curbură, în centrul judeţului Buzău, pe valea Slănicului, în apropiere de vărsarea acestui râu în Buzău la Săpoca. 

La sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Slănic al judeţului Buzău şi era formată din satele Căldăreşti, Cernăteşti, Mălăeşti, Săpoca, Valea Puţului, şi Zărneştii de Slănic, având în total 2.140 de locuitori.

Localitatea din nordul Munteniei a fost întemeiată de bănăţenii şi ardelenii de la izvoarele Cernei, râu care izvorăşte din masivul Godeanu, trece prin Băile Herculane şi se varsă în Dunăre, la Orşova.

„Celor veniţi de pe Cerna li s-a atribuit numele de cernătari, iar comunei, Cernăteşti, azi comună puternică pe Valea Slănicului. Derivatul de la cerna, adică negru, de origine slavă, e mai puţin plauzibilă. (...)Toamna, zeci de căruţe  cu coviltir, plecate din Munţii Apuseni, încărcate cu cartofi, coborau prin Plaiul Nucului, la Mânzăleşti, Vintilă Vodă, Cernăteşti, Săpoca, Buzău, Câmpia Bărăganului şi, în funcţie de schimbul de produse obţinut- grâu, porumb, fructe - se retrăgeau acasă prin defileele Buzăului, Oltului, dar mai ales pe Cerna“, explică Dumitru Cristea, autorul unor monografii ale Văii Slănicului.

Nu numai localitatea Cernăteşti îşi are originea dincolo de Carpaţi ci mai toate comunităţile de pe valea străbătută de râul Slănic, conform doctorului în antropologie Theodor Enăchescu, fost secretar al Academiei Române. 

„A demonstrat, printr-un studiu, în urma cercetărilor efectuate în teren, că toţi locuitorii de pe Valea Slănicului sunt de configuraţie ardeleană, cu adânci şi profunde caractere dacice. Aceste consideraţii confirmă că toponimele sunt de origine ardeleană. Blăjanii sunt locuitori veniţi de la Blaj şi stabiliţi aici”, scrie Dumitru Cristea într-una dintre monografiile sale.

Comuna Blăjani este situată în zona de dealuri a Subcarpaţilor Curburii, între văile râurilor Slănic şi Câlnău.

Conform legendei, scria George Ioan Lahovari, la1898, în Marele Dicţionar Geografic al României, satele comunei au fost înfiinţate de ardeleni din zona oraşului Blaj, stabiliţi în Muntenia, care au înfiinţat ceata de moşneni blăjani.

Unul dintre aceştia, pe nume Soare, ar fi fost fondatorul satului Soreşti, aflat iniţial în jurul schitului Flămânda, o mănăstire demult dispărută, a cărei biserică a devenit biserica de mir a satului.

„Românii din Ardeal au avut  o istorie aparte. În vremurile de restrişte, războaie, ocupaţie, etc. aceştia părăseau localităţile şi migrau în diferite locuri ale patriei mume, fosta Dacie. Trecând Carpaţii, au găsit terenuri libere şi înţelegerea localnicilor şi s-au stabilit definitiv aici“, explică Dumitru Cristea migraţia românilor din vestul ţării la est de Carpaţi.

Oraşul Blaj a fost începând din secolul XVIII – până la Marea Unire din 1918, capitala culturală a Transilvaniei şi de aceea i s-au dat diferite denumiri: „Mecca românilor“, „Sionul românesc“, oraşul „Luminilor ardelene“, „Şcoala şcolilor româneşti“, iar Mihai Eminescu a numit Blajul: „Mica Romă“.

„Prima atestare documentară referitoare la Blaj datează din 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul de la întâlnirea Târnavelor“, domeniu denumit în continuare „villa Herbordi“. În 1313, fiul lui Herbord, Blasius, a devenit stăpân al moşiei respective. Denumirea Blajului provine de la numele proprietarului, Blasius.