Cum să te bucuri cât mai mult timp de florile din glastră. Sfaturile utile ale specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
flori blog.bemdireto.com.br

Florile proaspete păstrate în vaze au darul de a revitaliza locuinţa şi de a ridica moralul celor din apropierea lor. Cu cât le acoraţi mai multă atenţie plantelor din vază, cu atât mai mult vor rezista. Iată câteva sfaturi îngrijire şi de aranjare pentru ca plantele sa strălucească mult timp în glastră.

Îngrijirea corespunzătoare a florilor tăiate începe chiar din momentul în care le-aţi adus acasă şi doriţi să le puneţi în apă. Recipientul trebuie bine curăţat, pentru a fi îndepărtate bacteriile care pot grăbi deteriorarea plantelor.

”Vasul este important să îl spălăm foarte bine cu apă caldă şi cu detergent, ca să înlăturăm urmele de bacterii şi de praf, apoi trebuie să îl umplem cu apă. Nu trebuie umplută toată vaza cu apă şi este necesar un strat de zece centimetri, astfel încât tija plantei să nu intre toată în apă”, spune Andreea Bunea, horticultor.

Puneţi în vas apă călduţă, nu rece, pentru că este mai uşor de absorbit şi stimulează si procesele biologice ale plantei. Este bine de ştiut că apa rece nu revigorează, cum s-ar putea crede, ci încetineşte multiplicarea celulară, grăbind ofilirea florilor.

Adăugaţi în apă două linguriţe de zahăr în călduţă din vaza, astfel florile vor rezista mai mult deoarece zahărul hrăneşte tulpinile. De asemenea, puteţi adăuga şi puţin clor întrucât acesta împiedică înmulţirea bacteriilor, prelungind şi el viaţa florilor din vază.

”După ce am pregătit vasul şi apa din el, trecem să pregătim plantele care urmează să intre în vas. Trebuie să curăţăm întotdeauna frunzele de la bază, astfel încât acestea să nu ia contact cu apa, pentru că atunci va genera bacterii iar timpul de viaţă al plantelor din vază se va scurta semnificativ”, este sfatul Andreei.

flori

Alegeţi un vas încăpător pentru florile pe care le aveţi. Cu cât stau mai înghesuite, cu atat mai puţin vor rezista. Înainte de a le pune în vază, tăiaţi tulpinile pe diagonală folosind o foarfecă mare.

”Înainte să introducem plantele în vas, se scurtează codiţa. Tăiem cam doi centimetri de la baza tulpinii printr-o tăietură obligă pentru ca planta să îşi poată trage apa. Apoi putem aşeza plantele în vas”, spune Andreea Bunea.
andreea bunea

Schimbaţi apa cât mai frecvent. Apa florilor trebuie să fie în permanenţă proaspată iar înainte de fiecare schimbare vasul trebuie igienizat. ”Apa se schimbă undeva la două zile. Spălăm din nou vasul cu apă caldă. De asemenea, scurtăm codiţele din nou cu doi centimetri, tot prin tăietiuri oblice”, declară tânăra horticultor.

Florile au nevoie de lumină naturală, însă dacă soarele este puternic nu le ţineţi în dreptul geamului, deoarece se vor ofili rapid. De asemenea, florile trebuie ţinute departe şi de calorifer ori alte surse de căldură.

”Este important şi unde amplasăm vasul pentru că aceste plante nu au rădăcini nu necesită o lumină foarte puternic şi de aceea alegem să le punem într-un loc cu intensitate luminoasă moderată, deci nu în razele soarelui”.

Curăţaţi florile cât mai frecvent. De fiecare dată când schimbaţi apa, trebuie să îndepărtaţi şi petalele ofilite. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite