Clădire din centrul vechi al Buzăului, pericol public. Autorităţile spun că nu pot lua măsuri până nu dau de proprietar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea stă să cadă
Clădirea stă să cadă

O clădire din centrul vechi al Buzăului s-ar putea prăbuşi oricând peste pietonii care trec pe lângă zidurile ei.  Deja tavanul şi o parte din acoperiş s-au dărâmat în interior iar bucăţi din tencuială cad permanent pe trotuar. Primăria spune că nu poate interveni întrucât este o proprietate privată, cu proprietar necunoscut. Autorităţile se rezumă doar la a împrejmui zona cu o bandă de atenţionare.

Centrul vechi al Buzăului a fost reabilitat recent însă proiectul a omis consolidarea clădirilor vechi, modernizarea vizând numai partea de carosabil. Astfel, multe dintre casele care au aparţinut cu peste o sută de ani în urmă negustorilor evrei au ajuns într-un stadiu de degradare extrem de avansat. 

Una dintre ele, care a găzduit odinioară magazinul Utilul, abia se mai ţine în picioare.

Tavanul şi o parte din acoperiş s-au prăbuşit în interior şi clădirea are nevoie de reparaţii urgente, numai că Primăria nu are voie să intervină. Mai grav este că bucăţi din tencuială cad permanent pe trotuarul tranzitat permanent de pietoni. 

buzau

Această clădire se află în atenţia celor de la primărie, care îl caută pe proprietar de mai mulţi ani, fără să dea de urma lui. Viceprimarul Andrei Neder spune că tocmai acest lucru îi ţine legaţi de mâini.

”Încercăm de când am preluat mandatele să identificăm proprietarul acelei clădiri pentru că pe zi ce trece această clădire devine un pericol pentru cetăţenii care se deplasează în apropierea clădirii. Nu putem interveni la ora actuală sub nicio formă, nici măcar să asigurăm clădirea. Mai departe, în ultima perioadă, am început demersurile pentru identificarea proprietarului. În cazul în care acesta nu va putea fi identificat vom face formele ca această clădire să treacă în proprietatea municipalităţii şi atunci vom putea interveni asupra ei”, a declarat Andrei Neder, viceprimar al municipiului Buzău.

Unele dintre clădirile vechi de pe această stradă, care ar trebui să fie etalon pentru Buzău, sunt proprietăţi private şi doar proprietarii lor au dreptul, potrivit legii, să le repare sau să le renoveze în totalitate. 

buzau

Ca măsură provizorie, a fost pusă o bandă de atenţionare în aprpierea clădirii şubrede dar pe care copiii o rup mereu. Buzoienii spun însă că autorităţile ar trebui să facă o excepţie şi să pună proptele zidurilor, ori să le îmbrace într-o plasă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite