Buzoienii vor putea închiria locuri de parcare în apropierea locuinţelor, contra unei taxe lunare
0Toate cele 19 proiecte aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal Buzău au fost votate la şedinţa de joi. A trecut, astfel, şi mult discutatul proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Buzău.
Nu toţi aleşii au căzut de acord. Primul care a criticat proiectul a fost independentul Constantin Ionescu, susţinut ulterior şi de consilierul PSRo, Silviu Roşioru.
Opoziţia a subliniat lipsa unei prognoze clare privind numărul de locuri de parcare disponibile, numărul eventualilor solicitanţi, dar şi pe faptul că, odată concesionat, locul de parcare nu este transferabil, în cazul în care solicitatul îşi shimbă domiciliul sau în oricare altă situaţie. Proiectul a fost însă aprobat cu majoritate confortabilă.
Iniţiatorul proiectului, primarul Constantin Toma, a precizat că, într-o primă fază, va fi reglementată problema parcărilor dintre blocuri.
”Deocamdată ne ocupăm de aceste parcări rezidenţiale, respectiv parcările dintre blocuri. În mod sigur, anul viitor trebuie să reglementăm şi situaţia parcărilor de pe spaţiul public. Vor fi introduse parcmetre, pentru că acest oraş trebuie să se modernizeze. Şi celelalte oraşe din România au copiat modelele din afară, nu inventăm nimic. Faptul că am rămas, şi în această zonă, ultimul oraş din România, nu mai este nicio surpriză; în fiecare zi aflăm că suntem de la locul 37 în jos cu câte o chestie“, a declarat edilul şef al municipiului Buzău.
Potrivit proiectului, orice proprietar al unei maşini mai uşoare de 3,5 tone va avea, în schimbul unei taxe, propria parcare în faţa blocului. Valoarea taxei este de minimum 10 lei pe lună, în cazul persoanelor fizice.
Locul de parcare este asigurat între orele 16 şi 8 dimineaţa. În cazul în care numărul solicitanţilor va fi mai mare decât cel al locurilor de parcare, câştigătorul va fi desemnat în urma unei licitaţii.