Ajutor umanitar din partea Crucii Roşii pentru două familii nevoiaşe din Pogoanele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoarele primite de la Crucea Roşie i-au bucurat pe membrii celor două familii         FOTO: Crucea Roşie
Ajutoarele primite de la Crucea Roşie i-au bucurat pe membrii celor două familii         FOTO: Crucea Roşie

Crucea Roşie Buzău continuă să vină în sprijinul familiilor nevoiaşe din judeţ. Voluntarii filialei Buzău a Crucii Roşii au mers, în această dimineaţă, cu saci încărcaţi cu alimente, haine şi alte obiecte de strictă necesitate la două familii sărace din oraşul Pogoanele.

Două familii din oraşul Pogoanele, una cu nouă membri , alta formată din şase persoane, au primit de la Crucea Roşie pachete cu alimente, materiale igienico-sanitare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării. Potrivit directoarea Crucii Roşii Buzău, cei nouă membri ai primei familii vizitate astăzi locuiau cu toţii într-o singură cameră, iar pe holul de la intrare era improvizată o bucătărie . 

Mâine, în cadrul aceleiaşi misiuni cu caracter umanitar, o familie din Tisău va primi alimente, materiale cosmetice si igienico-sanitare şi îmbracaminte. Este vorba de o mamă care îşi creşte singură cei şase copii. Cei şapte membri ai familiei au rămas fără casă şi bunurile agonisite, în urma unui incendiu produs în vara anului trecut.

„Aceste activităţi sunt posibile şi datorită sprijinului oferit de elevi ai Colegiului Naţional <Mihai Eminescu> Buzău, coordonati de profesoara Cerasela Crăciun, precum şi de preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6 Buzău -  director Maria Fuştei”, ne-a declarat Floarea Bârzu, directoarea filialei Buzău de Cruce Roşie.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite