Adevărata mâncare din varză de Buzău, reţetă moştenită din bătrâni. Care este formula perfectă descrisă de bucătari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este zemoasă, dulce şi nu are fibre. Sunt câteva dintre calităţile pentru care varza de Buzău este atât de apreciată de gospodine care o folosesc atât în salate, crudă, cât şi în mâncăruri. Pentru a profita la maxim de gustul ei, sătenii din zona Buzăului  prepară varza la ceaun, în combinaţie cu afumătură.

Varza nouă de Buzău călită, cu afumătură şi cârnaţi de casă, reţetă preluată de la bătrânii de pe Valea Slănicului. Pentru a prepara această mâncare, avem nevoie în primul rând de un ceaun de 20 de litri, pirostrie şi lemne de foc.

Lista de ingrediente trebuie să conţină 10-12 kilograme de varză nouă de Buzău, două kilograme de guşă afumată, de preferat la fum de lemne, un kilogram de cârnaţi afumaţi, două kilograme de ceapă, un kilogram de roşii coapte, 400 grame bulion consistent, pentru culoare. 

”În funcţie de preferinţe, puteţi adăuga 500 mililitri de borş de putină în timpul fierberii, în loc de apă, pentru a fi o mâncare dulce acrişoară. Pentru aromă o floare uscată de mărar, zece foi de dafin, o crăcuţă de cimbru uscat, o linguriţă de piper alb măcinat , un ardei iute roşu tocat feliuţe, o lingură de piper boabe şi sare, după gust”, spune bucătarul buzoian Cristi Dobre.

image

Guşa afumată se va tăia cubuleţe care se vor arunca în ceaunul nu foarte încins. După aproximativ 15 minute, când începe să iasă grăsimea din ele, peste conţinut se adaugă cimbrul, boabele de piper, frunzele de dafin, ardeiul şi floarea de mărar uscată. Acestea se vor căli timp de aproximativ zece minute, după care se adaugă ceapa tocată julien (nu cubuleţe, pentru că trebuie să fie tocată exact ca varza), apoi varza.

”Vom găti circa o oră şi jumătate, după care vom adăuga roşiile tocate în cubuleţe mici sau date prin răzătoare, apoi cârnaţii tăiaţi după preferinţa fiecăruia. După încă 30 de minute, vom adăuga piperul şi sarea, după gust. Atenţie cum adăugaţi sarea, deoarece îi va trebui timp să se dizolve, şi în niciun caz nu folosiţi sarea fină de bucătărie”, spune Chef Cristi Dobre.

Pentru ca varza călită la ceaun să iasă aşa cum spune reţeta din bătrâni, bucătarul buzoian nu recomandă frecarea verzei cu sare. Totodată, focul cu lemne trebuie să fie domol, astfel încât fierberea să fie lentă şi să păstreze gustul intact, iar sarea să fie neiodată.

De ce este preferată Varza de Buzău 

Potrivit legumicultorilor, Varza de Buzău se pretează cel bine la conservare peste iarnă, la murat, dar şi la mâncăruri. ”Este o varză bună, zemoasă, dulce, nu cu fibră aşa cum este cea din import şi care are nervuri foarte tari. Varza noastră nu are aceleaşi nervuri lemnoase şi fibroase şi este căutată de gospodine, atât pentru consum în stare proaspătă, la salate, cât şi pentru preparate. Se ştie că secretul sărmăluţelor româneşti stă în varza de Buzău”, spune Costel Vânătoru. 

buzau
Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite