Accident grav, lângă Buzău, soldat cu doi răniţi. Şoferul s-a urcat beat la volan VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa R. Magdalenoiu
Sursa R. Magdalenoiu

Un grav accident rutier produs duminică seara, la Mierea, comuna buzoiană Verneşti, s-a soldat cu rănirea a doi tineri. Un tânăr care a urcat băut la volan a intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt.

Din cauza evenimentului rutier produs pe DJ 100H, traficul a fost dirijat mai mult de o oră.

În timp ce conducea un autoturism pe direcţia Grăjdana către Verneşti, un şofer de 20 de ani, din Buzău, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp aflat pe marginea părţii carosabile.

Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului şi a pasagerului, un tânăr în vârstă de 25 de ani,  ambii fiind preluaţi de ambulanţă pentru îngrijiri medicale.

Conform informaţiilor de la faţa locului, pasagerul a fost aruncat din maşină pe iarbă, unde a zăcut până când a sosit ambulanţa. Şoferul a rămas blocat în caroseria contorsionată, până la intervenţia echipajului de descarcerare.

Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest acesta indicând o valoare de 1,01 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările.

Este al doilea accident al zilei, după cel de la Cândeşti, unde au fost implicate trei autoturisme.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un tânăr din Buzău a fost reţinut pentru pornografie infantilă. Victima, o copilă cunoscută pe Facebook

Hoţii au pus ochii pe foişoarele de pe cea mai spectaculoasă şosea din Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite