Şeful IPJ Buzău, despre fluidizarea circulaţiei: Imaginaţi-vă Bulevardul Unirii fără maşini parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haosul pe străzile din municipiul Buzău ar putea dispărea dacă s-ar amenaja mai multe locuri de parcare. Este si recomandarea făcută de şeful Poliţiei buzoiene către conducerea Primăriei Buzău. Numărul maşinilor a crescut la cote alarmante, din cauza eliminării taxei de mediu, iar în acest ritm, în viitorul apropiat, în anumite ore şi zile, traficul rutier va fi practic paralizat.

Odată cu eliminarea taxei de mediu, în 2017, românii au avut posibilitatea să îşi cumpere maşini second-hand din străinătate. Astfel, în ultimul an, pe lângă cele 119.000 de maşini noi, in Romania au fost inmatriculate nu mai puţin de 519.000 de autovehicule rulate, cu mai mult cu 74,5% faţă de 2016.

Creşterea numărului de maşini a făcut ca traficul rutier să se desfăşoare foarte greoi, fenomenul fiind resimţit din plin şi la Buzău. Seful Poliţiei buzoiene recomandă responsabililor din Primăria Buzău să caute soluţii în amenajarea de noi locuri de parcare, astfel încât haosul din mai multe zone ale oraşului să fie eliminat sau măcar diminuat. 

”Mai sunt probleme în zona de parcări. Dacă acest lucru ar fi rezolvat vă daţi seama că ceea ce vedeţi acum pe carosabil, pe drum public, ar fi mai liber. Imaginaţi-vă Bulevardul Unirii fără maşini parcate”, spune comisar şef Laurenţiu Pntazi, şeful IPJ Buzău. 

Zona mall-urilor din oraş, de la ieşire din Buzău spre Focşani, le dă în continuare cele mai multe bătăi de cap poliţiştilor de la Serviciul Rutier. Responsabilii Poliţiei buzoiene speră însă că blocajele vor dispărea odată cu apariţia unor centre comerciale la o altă ieşire din oraş, cea spre Ploieşti. 

Poliţiştii buzoieni de la Serviciul Rutier vor avea o altă sarcină dificilă în acest an. Este vorba despre fluidizarea traficului în zona Podului de la Mărăcineni, acolo unde se vor efectua lucrări de reabilitare.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite