Vechiul pasaj de la Fartec va fi închis circulaţiei
0Decizia a fost luată de Primăria Braşov deoarece vechiul pasaj va intra în reparaţii capitale. Circulaţia va fi deviată pe noul pasaj din zona Fartec.
Pasajul va fi închis săptămâna aceasta după ce se vor finalize lucrările necesare devierii circulaţiei. „Pentru ca maşinile să ajungă pe noul pasaj, se demontează o porţiune a scuarului dintre cele două sensuri, pentru a se amenaja o «bretea de legătură». Când aceste lucrări vor fi gata, vom anunţa ziua de când traficul rutier pe vechiul pasaj de la Fartec va fi închis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, citat de bzb.ro
Lucrările de reabilitare a vechiului pasaj costă 8,5 milioane de lei şi vor fi executate de asocierea de firme Sopmet SA Bucureşti şi Consal SRL din Braşov. Banii vin din bugetul local. Vechiul pasaj are 250 de metri lungime şi o lăţime de 12 metri. A fost construit în 1971. O expertiză a arătat că una dintre grinzile pasajului este serios fisurată, betonul a început să cadă de pe armături, care sunt ruginite, apa se infiltrează în placa de beton, iar stâlpii de susţinere au, la rândul lor, fisuri verticale. Infrastructura de peste 40 de ani nu are dotări anticutremur aşa cum cer acum normele legale. De aceea era nevoie de reabilitări. Pasajul de pe B-dul Griviţei este unul destul de tranzitat şi face legătura cu şoseaua ocolitoare şi drumul spre Târgu-Mureş.