Un scriitor austriac va plimba turiştii prin Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bra;ovul este cel mai puternic oraş turistic al ţării. FOTOArhivă.
Bra;ovul este cel mai puternic oraş turistic al ţării. FOTOArhivă.

Braşov Walks (Plimbări prin Braşov) este un proiect iniţiat de Bernhard Moestl în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov.

Scopul acestui proiect este atragerea turiştilor în Romania şi în special în zona Transilvaniei. Folosindu-se de notorietatea pe care şi-a câştigat-o ca şi scriitor în ţările vorbitoare de limba germană (peste 700.000 de cărţi vândute), Bernhard Moestl, care locuieşte actualmente în Braşov, doreşte să trezească interesul cititorilor săi de a vizita această ţară şi să schimbe astfel imaginea greşită pe care mulţi o au încă despre Romania.

Excursiile organizate în Braşov şi în împrejurimi, vor permite astfel turiştilor să descopere adevăratele valori şi tradiţii ale românilor, frumuseţea unui oraş medieval şi peisajele rurale, care în anumite zone, au rămas aproape neatinse. Această iniţiativă este benefică şi pentru unităţile hoteliere interesate, care pe lângă promovarea gratuită, vor avea posibilitatea de a oferi exclusiv clienţilor cupoane de reducere de 25% la oricare dintre excursiile organizate în cadrul proiectului Braşov Walks. Hotelurile partenere vor primi gratuit mape cu materiale promoţionale care vor fi personalizate pentru fiecare unitate hotelieră în parte. Proiectul Braşov Walks se lansează începând din luna iunie 2015.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite