Un „peşte” şi matroana lui, arestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui George – Ravi Raj şi a Mihaelei Stoian, pentru săvârşirea infracţiunii de „proxenetism”.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că perioada martie 2015 – prezent, inculpatul Raj George-Ravi a înlesnit practicarea prostituţiei de către inculpata Stoian Mihaela şi alte persoane de sex feminin, sub coordonarea inculpatei Stoian Mihaela care îi şi remitea sumele de bani, obţinând în urma acestor activităţi diverse sume de bani”, a precizat procurorul Cristina Mureşan, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Sâmbătă a fost formulată propunere de arestare preventivă a inculpatului  George-Ravi Rav, admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov, fiind emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile începând cu data de 18 iulie 2015.

Cercetările în cauză au fost efectuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cu concursul organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul Investigaţii Criminale.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite